Ascultă Radio România Constanța Live

Gabriela Ruse este în turul al doilea la US Open

Gabriela Ruse este în turul al doilea la US Open

Publicat de Catalin Donose, 30 august 2022, 08:17

Gabriela Ruse s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, în timp ce Jaqueline Cristian a pierdut la New York, la revenirea sa în circuitul profesionist după o pauză de şase luni.

Ruse (24 ani, 101 WTA) a obţinut prima sa victorie din carieră pe tabloul principal al Flushing Meadows, 3-6, 6-2, 6-4 cu australianca de origine rusă Daria Saville, fostă Gavrilova (28 ani, 58 WTA), după două ore şi 15 minute de joc.

Ruse venea după o operaţie la încheietura mâinii stângi la începutul lunii, iar ultimul său meci data din iulie.

În primul set cu Saville, Ruse a condus cu 3-2, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi s-a înclinat cu 4-6. În actul secund, australianca a câştigat primul ghem, dar Ruse a reuşit să iar trei la rând, iar la 4-2 a mai făcut un break, câştigând cu 6-2. În decisiv, românca a început cu break, dar în cele din urmă şi-a pierdut avantajul, 4-4. A câştigat apoi din nou contra serviciului şi a încheiat cu 6-4.

Ruse a avut procentaje mai bune la serviciu şi la mingile de break, a fost net superioară la mingile directe câştigătoare (31-13), dar a făcut şi mai multe erori neforţate (48-28).

În turul secund, Gabriela Ruse o va întâlni pe jucătoarea americană Coco Gauff (18 ani, 12 WTA), care a învins-o anul acesta în primul tur la Wimbledon, cu 2-6, 6-3, 7-5. Gauf a trecut la New York cu 6-2, 6-3 de franţuzoaica Leolia Jeanjean.

În alt meci din primul tur la Flushing Meadows, Jaqueline Cristian (24 ani, 77 WTA), care nu a mai jucat din februarie, când s-a accidentat grav la genunchi la Doha, a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit (26 ani, 2 WTA), a doua favorită, cu 6-3, 6-0, în 66 de minute.

Kontaveit a fost net superioară în acest meci, în care a avut procentaje mai bune la serviciu şi 20-10 la winners (mingile direct câştigătoare), chiar dacă raportul erorilor neforţate a fost echilibrat, 18 pentru româncă, 20 pentru baltică.

Ruse şi-a asigurat un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, în timp ce Cristian va rămâne cu 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA.

Simona Halep, a şaptea favorită, a fost învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4.

Alte două românce vor evolua marţi în primul tur, Sorana Cîrstea (contra germancei Laura Siegemund) şi Irina Begu (împotriva belgiencei Elise Mertens).

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

“Motanul încălțat”, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 13:42

“Motanul încălțat”, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”

Reprezentanții Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” anunță că spectacolul  “Motanul încălțat”, după Charles...

“Motanul încălțat”, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Tururi ghidate la Mormântul pictat de tip Hypogeu de la Tomis
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 13:00

Tururi ghidate la Mormântul pictat de tip Hypogeu de la Tomis

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) vă așteaptă în zilele de miercuri și joi, (16-17 aprilie), la...

Tururi ghidate la Mormântul pictat de tip Hypogeu de la Tomis
Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 12:23

Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii

Peste 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați, în weekend, pentru buna desfășurare a manifestărilor publice și a procesiunilor religioase...

Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii
Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 12:18

Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea au avut parte de o noapte de foc intervenind în cazul a...

Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română, cel mai mare furnizor de astfel de cursuri, a obținut recent acreditarea...

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:54

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”

Florin Cocargeanu, consilier local USR scrie pe pagina sa de socializare că pentru lucrările începute în Parcul Tăbăcărie în vederea...

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:38

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu

Noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap. Însă, textul de lege...

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:26

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral

Minivacanța de 1 Mai bate la ușă, iar Stațiunea Mamaia se pregătește din nou să devină epicentrul distracției de pe litoral! Pentru cei care...

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral