Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur la US Open
Publicat de Catalin Donose, 27 august 2022, 12:51
Reprezentantele României pe tabloul principal la US Open, programat în perioada 29 august-11 septembrie sunt Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Crisitan.
În primul tur de la US Open, Simona Halep o va întâlni pe ucraineanca Daria Snigur (20 de ani, 125 WTA), jucătoare venită din calificări.
Va fi primul joc direct dintre cele două sportive.
Partida dintre Simona Halep și Daria Snigur se va disputa luni, la o oră, care va fi anunțată de organizatori.
Dacă o va elimina pe Daria Snigur, constănțeanca se va duela în turul secund la US Open cu învingătoarea meciului dintre Magdalena Frech (24 de ani, 104 WTA) și Rebecca Marino (31 de ani, 112 WTA).
Halep a ajuns anul trecut până în optimi la Flushing Meadows, cea mai bună performanţă a sa fiind semifinala din 2015.
Irina Begu (31 ani, 34 WTA) va avea o misiune foarte dificilă în primul tur la New York, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 32. Mertens s-a impus în toate cele trei meciuri directe.
Sorana Cîrstea (32 ani, 38 WTA) va primi replica germancei Laura Siegemund (34 ani, 216 WTA), scorul meciurilor directe fiind 1-1.
Gabriela Ruse (24 ani, 102 WTA), care a avut un an tumultuos, cu multe probleme medicale, va avea un meci complicat contra australiencei Daria Saville (28 ani, 73 WTA).
Jaqueline Cristian (24 ani, 76 WTA), care revine după o lungă absenţă provocată de o accidentare gravă, are un test foarte dificil, contra favoritei numărul doi, estoniana Anett Kontaveit (26 ani, 2 WTA).
Cătălin Donose
Foto – Arhivă