Declarația antrenorului Liviu Ciobotariu după înfrângerea cu Farul

Publicat de Claudiu Dobrescu, 23 august 2022, 10:17
FC Voluntari a pierdut în deplasarea cu Farul (1-2) meciul de aseară din etapa a-VI-a a Superligii de fotbal. Antrenorul Liviu Ciobotariu a oferit câteva explicații după această partidă.
El a fost foarte dezamăgit de prestația elevilor săi în cea de-a doua repriză. De asemenea, Ciobotariu a precizat și care este noul obiectiv al echipei, dar și de ce mai are nevoie pentru a produce rezultate bune.
“E vina noastră că am pierdut o minge la 70 de metri, n-am ieșit în blocaj, un șut de la 35 de metri… de excepție. Sunt supărat. La 2-1 ne-am creat situații de marcă, dar nu am reușit.
De la Farul e greu să pleci cu puncte dacă nu fructifici ce ai. Obiectivul nostru e evitarea retrogradării. Ne-am dori să repetăm sezonul trecut, dar am pierdut jucători, trebuie să mai facem 2-3 transferuri. Am un grup matur, jucători cu experiență, dar am nevoie de concurență pe posturi și de întărirea lotului. Ne-am uitat după anumiți jucători, trebuie să luăm o decizie și să-i aducem.”, a declarat Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Farul.
Text- Claudiu Dobrescu / DIGISPORT.RO