Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Aproape 2.000 de pacienți au ajuns la Urgența Spitalului în minivacanţa de Ziua Marinei

CONSTANŢA: Aproape 2.000 de pacienți au ajuns la Urgența Spitalului în minivacanţa de Ziua Marinei
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 16 august 2022, 13:51

Aglomerație pe Litoral, aglomerație și în Unitățile de Primiri Urgențe! Numai în minivacanța de Ziua Marinei, aproape 2.000 de pacienți au ajuns la Urgența Spitalului Județean Constanța. 

„Aproape 1930 de persoane au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU Constanţa, începând de vineri şi până astăzi de dimineaţă. Pediatria,  Cardiologia, Neurologia şi Ginecologia se numără printre secţiile cu cele mai multe spitalizări. 352 de persoane au avut nevoie de spitalizare în ultimele 4 zile, dintre care 93 sunt copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Crina Kibedi.

O creștere cu 50% a numărului de pacienți a fost înregistrată și la Spitalul Municipal Mangalia.

„Şi în urma acestui weekend prelungit am avut un număr mare de pacienţi. Predomină turiştii, mai ales că avem şi o statistică şi raportăm pacienţi din alte judeţe. Se apropie şi ei de 40% ca număr de prezentări. Patologia specifică anotimpului cald  – lipotimii, stări febrile, tulburări  de echilibru. În urma expunerii la soare, vin cu sindrom de deshidratare. În urma  alimentaţiei, vin cu colici abdominale. Peste aceste patologii s-au suprapus şi patologiile COVID, însă tendinţa e descrescătoare”, a declarat coordonatorul Serviciului de Primiri Urgențe, dr. Sergiu Frangopol.

Redactor – Cătălina Radu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – arhivă

 

 

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:00

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 24 de ani, care...

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:51

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:52

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”

La data de 20 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de...

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:41

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:36

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival

Minivacanța de Paște a ajuns la final, iar cei care au avut liber în aceste zile, s-au reîntors, de azi, la muncă. Însă peste mai puțin de 10...

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:48

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor

Doi bărbați au fost prinși în a doua zi de Paște de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța în timp ce dețineau substanțe...

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor