CONSTANȚA: A fost prezentat proiectul pentru noul corp al Spitalului Județean, destinat mamei și copilului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 august 2022, 10:33
La sediul Consiliului Județean Constanța este expusă formula finală avizată a documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, aferentă obiectivului cu titlul «Construire corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa».
Prezentarea proiectului este susținută de INNOVA INTEGRATION S.R.L., operatorul economic câștigător, valoarea estimată a acestui proiect fiind de aproximativ 148.500.000Euro + TVA.
La eveniment participă echipa managerială și cadrele medicale implicate în acest proiect, atât din partea SCJU Sf. Apostol Andrei Constanţa, cât și reprezentanți din partea conducerii Consiliului Județean Constanța.
Construirea unui nou corp de clădire dedicat copiilor este o necesitate, a precizat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. Acesta a spus că sunt zile în care în secția de Urgențe a Spitalului se prezintă și 150 de copii. Proiectul, în cifre, însumează 3.500 mp de construcție, imobilul urmând a avea 365 de paturi din care 247 de paturi spitalizare continua, 2 blocuri operatorii, 2 unități UPU, 110 locuri de parcare.
Investiția se cifrează la peste 140 de milioane de euro, bani ce vor veni din PNRR. Proiectantul clădirii a realizat, printre altele, Spitalul ortopedic Foișorul de foc din București.
Redactor – Dana Malciu / redactor online – Daniel Țăndăreanu