Ascultă Radio România Constanța Live

Două persoane din localitatea Castelu, prinse sub un mal de pământ

Două persoane din localitatea Castelu, prinse sub un mal de pământ

Publicat de Doina Sirbu, 29 iulie 2022, 18:37

Misiune contracronometru de salvare a două persoane surprinse de un mal de pământ, în localitatea Castelu. 

La fața locului, în condiții extreme, pompierii salvatori intervin cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă și 1 container multirisc.

Una dintre victime este acoperită în totalitate de pământ, însă cee de a doua este conștientă și cooperantă. Echipajele de la fata locului țin permanent legatura cu acesta și îi administrează oxigen.

Misiunea este în dinamică.

UPDATE

Din păcate, una dintre victime a fost declarată decedată de madicii de pe ambulanţa SMURD C, iar în prezent se lucrează pentru extragerea celei de-a doua persoane. Aceasta este conştientă, cooperantă şi i s-a administrat oxigen.

Foto – ISU Dobrogea

Trafic aglomerat pe A2, la finalul vacanței de Paște
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 18:45

Trafic aglomerat pe A2, la finalul vacanței de Paște

Valorile de trafic sunt ridicate pe DN 1, sensul Brașov – Ploiești, dar și pe autostrăzile A1 și A2 pe sensul către București, transmite...

Trafic aglomerat pe A2, la finalul vacanței de Paște
Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 16:22

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican

Liderul spiritual pentru 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, după un pontificat de 12 ani. Născut...

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:59

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit

A murit turista în vârstă de 72 de ani, transportată la Spitalul Județean Constanța cu arsuri pe 98% din suprafața corpului, după ce rulota...

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 12:10

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite

UPDATE: Minorele au fost identificate în localitatea Isaccea, iar din primele verificări, acestea nu au fost victimele vreunei infracțiuni,...

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:46

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți

Românii călătoresc mult în afara țării și astfel sunt conectați la ceea ce înseamnă designul arhitectural și investițiile sustenabile în...

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 10:37

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix...

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament