CONSTANŢA: 25 de elevi participă la Programul „Cadet pentru trei zile”
Publicat de , 25 iulie 2022, 15:20
25 de elevi de clasa a VII-a, din județul Constanța participă la Programul „Cadet pentru trei zile”, organizat de Centrul Militar Zonal Constanța, în colaborare cu Forțele Navale Române, în perioada 24-27 iulie.
Cu acest prilej, elevii constănțeni au ocazia de a se familiariza cu specificul din instituțiile militare de învățământ de marină de nivel liceal si postliceal, precum și cu activitățile zilnice cu caracter militar și educațional. De asemenea, elevii participanți vor avea ocazia să viziteze navele din portul militar Constanța și să participe la o
ieșire pe mare cu puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM 274) și cu o navă a Gărzii de Coastă.
Acest proiect este susținut și de alte instituții, precum Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități-Sucursala Constanța, Cultul Eroilor – Filiala Constanța, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Constanța, Primăria Comunei Lumina, Primăria Municipiului Medgidia, Primăria Comunei Tortoman, Primăria Comunei Pantelimon, Primăria Comunei Peștera, Primăria Localității Mircea-Vodă, Primăria Orașului Ovidiu.
Foto: facebook.com/ Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța