Calendarul zilei – 16 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 16 iulie 2022, 05:00 / actualizat: 18 iulie 2022, 14:23
S-a întâmplat într-o zi de 16 iulie
* Se împlinesc 1400 de ani (622) de când Profetul Mahomed a fost forţat să fugă de la Mecca la Medina. Potrivit tradiţiei, acesta a început atunci propovăduirea credinţei în Allah. Această fugă, numită Hegira, a marcat începutul Islamului. Calendarul islamic începe de la această dată, iar anii sunt număraţi de la „A.H.” însemnând „Anul Hegirei” (anul musulman are doar 354 de zile, ajungându-se, în prezent, în anul 1442-1443 A.H). Pe 16 iulie 622, Mahomed părăsește Mecca, împreună cu Abu Bakr și cu un grup de adepți, îndreptându-se spre Yahtrib. A fost însoțit de muhajirun (cei care și-au părăsit căminele pentru a lupta pe calea lui Allah). Ajunși la Yahtrib, a avut loc fuziunea dintre muhajiruni și amar (confederații din Yahtrib) într-o Umma unitară (comunitate a musulmanilor). Profetul, ajuns la Yahtrib, a fost primit cu triumf, iar orașul a căpătat numele de Medina (Orașul Profetului), devenind conducătorul religios și politico-militar al orașului
* Cu 968 de ani în urmă (1054) avea loc Marea schismă dintre cele două biserici creştine: Biserica de Răsărit (de la Constantinopol) şi Biserica de Apus (de la Roma). Separarea s-a oficializat prin excomunicarea reciprocă (anulată în 1965) dintre delegaţii pontificali, conduşi de cardinalul Umberto da Silva Candida şi patriarhul din Constantinopol, Mihail Cerularios, ca urmare a îndelungatei dispute asupra noţiunii de „Filioque” şi a primatului episcopului Romei, refuzat de creştinii din Răsărit. Românii au rămas în grupul de popoare care ţin de confesiunea ortodoxă, aflată sub autoritatea canonică a patriarhului de Constantinopol
* Într-o zi de 16 iulie, acum 758 de ani (1264), a fost datat primul document care menţiona Bistriţa (judeţul Bistriţa-Năsăud) ca oraş de meşteşugari şi negustori, având însă existenţa anterioară invaziei tătarilor. Numele actual al oraşului are la origine cuvântul slav „bistro” („repede”), aşa cum apele repezi se numesc de obicei „Bistriţe”. Numele aşezării, ca şi alte elemente lingvistice, presupun o convieţuire mai îndelungată a unor elemente slave cu populaţie autohtonă de origine romano-slavă. În a doua parte a secolului al XIII-lea, la această dată, Papa Urban al IV-lea pomenea într-un document în limba latină ţinutul „Bistriche”, adică Bistriţa
* Cu 478 de ani în urmă (1544) Filip Moldoveanul primea din partea Sfatului sibian o recompensă pentru imprimarea unui „Catehism românesc”, fiind atestată, astfel, prima tipăritură românească, din care, însă, nu s-a păstrat niciun exemplar
* Se împlinesc 240 de ani (1782), de când, la „Teatrul Național” din Viena, avea loc premiera mondială a operei „Răpirea din serai”, scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner
* Acum 109 ani (1913), între 16/29.VII şi 28.VII/10.VIII, a avut loc Conferinţa de Pace de la Bucureşti, prin care s-a încheiat al II-lea război balcanic. Au participat România, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria şi Turcia. Prin Tratatul încheiat la sfârşitul Conferinţei, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durustor şi Caliacra – Cadrilaterul), iar situaţia internaţională a ţării s-a consolidat. Tratatul a semnificat, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice au fost rezolvate exclusiv de către statele din zonă
* Acum 102 ani (1920) avea loc semnarea „Acordului de la Spa” (Belgia) privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria)
* Cu 101 ani în urmă (1921), între 16 şi 23 iulie, a avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino
* În urmă cu 77 de ani (1945) a fost efectuată prima experienţă nucleară din lume, în deşertul Alamogordo – SUA. Prima bombă atomică din istorie, numită „Trinity”, a avut o putere de 19.000 tone TNT. Ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat
* Acum 57 de ani (1965), în prezența președintelui francez, Charles de Gaulle și a celui italian, Giuseppe Saragat, avea loc inaugurarea Tunelului Mont Blanc, a cărui construcţie a început în anul 1957, ce leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aostam, considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume – 11.600 m
* Cu 32 de ani (1990) noul parlament a adoptat „Declaraţia privind suveranitatea de stat” a Ucrainei. La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent. Un referendum și primele alegeri prezidențiale au avut loc la 1 decembrie 1991. O nouă Constituție a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina în republică semiprezidențială. Șeful statului este în prezent Volodimir Zelenski (din 20 mai 2019)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Donatorului de Organe”, organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT); la această dată, în 1996, a luat ființă Aociația Transplantaților din România. NOTĂ: Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte, primăvara, „Ziua naţională a transplantului” (anul acesta la 15 aprilie); prin diverse manifestări este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România
– „Ziua Rezistenţei Anticomuniste din Banat”; în această zi, în anul 1949, au fost împuşcaţi primii 5 din cei 12 lideri ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din Banat (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu, Vernichescu Aurel, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Ghimboaşe Nicolae şi Luminosu Gheorghe), în zona Pădurea Verde de la marginea Timişoarei
– 1859: S-a născut Titus Cerne, profesor, muzicolog, lexicograf, compozitor şi dirijor de cor (m. 1910)
– 1863: S-a născut pictorul Ştefan Şoldănescu (m. 1899)
– 1872: S-a născut Dimitrie Anghel, poet, prozator, publicist şi traducător; reprezentant al simbolismului român (m. 1914) – 150 de ani
– 1894: S-a născut matematicianul Alexandru Froda; contribuţii în domeniul topologiei generale şi al algebrei; cercetări de mecanică generală şi aplicată (m. 1973)
– 1902: S-a născut matematicianul Gheorghe Călugăreanu; cercetări referitoare la teoria funcţiilor analitice, geometrice şi topologice; a avut o contribuţie importantă în organizarea învăţământului matematic superior din Cluj, unde a funcţionat ca profesor începând din 1942; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976) – 120 de ani
– 1918: A murit Mihail Străjan, estetician, traducător şi profesor; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei; unul din ctitorii Ateneului Român (n. 1841)
– 1933: S-a născut actorul Gheorghe Cozorici (m. 1993)
– 1936: S-a născut Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (m. 2015)
– 1939: S-a născut Caius Traian Dragomir, poet, eseist, medic, diplomat şi om politic
– 1940: S-a născut medicul și profesorul Costin-Eugen Cernescu, specialist în virusologie; importante contribuţii în realizarea vaccinurilor virale; membru titular al Academiei Române din 2018
– 1940: S-a născut Tiberiu Ceia, interpret de muzică populară, compozitor și realizator de emisiuni tv
– 1941: S-a născut Cela Neamţu, artist decorator; considerată „Marea doamnă a tapiseriei româneşti”
– 1943: S-a născut tenorul și profesorul Dorin Teodorescu (m. 1999)
– 1943: A murit Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, prozator; fondator şi director al revistei „Sburătorul” (1919) şi coordonator al cenaclului cu acelaşi nume; tatăl Monicăi Lovinescu, unchiul scriitorilor Anton Holban, Vasile şi Horia Lovinescu; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1881)
– 1945: S-a născut Virgil Tănase, prozator, dramaturg, regizor de teatru, traducător şi jurnalist; stabilit, din 1977, la Paris
– 1947: S-a născut violonista Angela Gavrilă-Dieterle; în 1978 părăsește țara și, până în 1983 (când s-a retras din activitatea artistică), este prima femeie, din lume, concert maestru al unei orchestre („Maggio Musicale Fiorentino”, condusă de Riccardo Mutti) (m. 2021) – 75 de ani
– 1959: S-a născut omul de radio Victor Spirache; printre emisiunile realizate la Radio România au fost: „Matinal”, „Post Meridian”, „Sută la sută country” „Care mai de care”, „Ascultă noaptea”; între 3 august 1990 şi 5 mai 1991 a fost redactor la Radio Timişoara; în perioada 5 mai 1991 – 2000 a fost mai întâi redactor acreditat al Radio România Actualităţi la Senatul României, iar mai apoi, realizator de emisiuni la Radio România Actualități; pentru o perioadă a coordonat Bucureşti FM (Antena Bucureştilor în acea vreme) din postura de redactor-şef; din septembrie 2000 a fost realizator la Radio România Actualități; în 24 octombrie 2003, a fost decorat cu ordinul „Meritul cultural” clasa I, Categoria F „Promovarea culturii”, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de radiodifuziune românească (m. 2015)
– 1967: A murit Mihai Carp, scriitor, publicist şi profesor (n. 1875) – 55 de ani
– 1969: S-a născut chimista și profesoara Raluca-Ioana Van Staden; cercetări în domeniul bioanalizei
– 1993: A murit Traian Coşovei, prozator, poet şi reporter; tatăl poetului Traian T. Coşovei (n. 1921)
– 1994: A murit Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 (n. 1937)
– 2001: A murit prozatorul Vicenţiu Donose (n. 1942)
– 2005: A murit astronomul Harald Alexandrescu, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti timp de peste două decenii (n. 1945)
– 2012: A murit inginerul de sunet Theodor „Freddy” Negrescu; a lucrat timp de trei ani la Societatea Română de Radiodifuziune, iar în perioada 1956 – 1995, la Electrecord (n. 1931) – 10 ani
– 2017: A murit artista plastică Maria Maris Daraban (n. 1956) – 5 ani
– 2020: A murit actorul George Paul Avram (n. 1940)
– 2020: A murit omul de radio și televiziune Gheorghe Verman, cunoscut realizator al emisiunilor „Viața satului” și „Iarba verde de acasă”; în 1991 a proiectat şi organizat postul de radio Antena Satelor; fondator al reţelei Studiourilor Teritoriale şi Locale din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune; a fost director general adjunct al Radiodifuziunii Române, membru al Consiliului de Administrație (n. 1942)
EVENIMENTE EXTERNE
– Paris: A patra ediție a Festivalului Lollapalooza (16 – 17 iul.)
– New York: Campionatul Mondial de Formula E, ePrix New York (16 – 17 iul.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Memoriei Naţionale” în Franţa, stabilită de fostul preşedinte francez François Mitterrand, în 1993, pentru comemorarea evreilor închişi pe velodromul de iarnă din Paris (16-17.VII.1942 – 80 de ani) şi trimişi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau
– 1723: S-a născut Sir Joshua Reynolds, pictor englez, întemeietorul şcolii engleze de pictură din secolul al XVIII-lea; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (m. 1792)
– 1796: S-a născut pictorul francez Jean-Baptiste Camille Corot (m. 1875)
– 1822: S-a născut Luigi Arditti, compozitor şi dirijor italian (m. 1903) – 200 de ani
– 1829: S-a născut filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1907)
– 1857: A murit poetul şi şansonetistul francez Pierre-Jean de Béranger (n. 1780) – 165 de ani
– 1858: S-a născut Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (m. 1931)
– 1872: S-a născut Roald Amundsen, explorator polar norvegian; este primul care a străbătut, în 1906, pasajul de Nord-Vest, din insula Groenlanda până în Alaska; la 14.XII.1911 a atins, în premieră, Polul Sud (însoţit de patru coechipieri, în sănii trase de câini) (dispărut în regiunea Polului Nord în iunie 1928, în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”) – 150 de ani
– 1877: S-a născut Ivy Ledbetter Lee jurnalist american, expert în publicitate și unul din fondatorii relațiilor publice moderne; a dezvoltat majoritatea tehnicilor de comunicare şi a definit cele mai multe din principiile folosite astăzi de specialiştii din domeniu (m. 1934) – 145 de ani
– 1888: S-a născut Frederik (Frits) Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1953 pentru inventarea microscopului cu contrast de fază, instrument care permite studiul structurii celulelor vii fără necesitatea de a le omorî (m. 1966)
– 1890: A murit diplomatul, scriitorul şi traducătorul american Eugene Schuyler; în 1880 a fost numit însărcinat cu afaceri al SUA în capitala României; bun cunoscător al realităţilor româneşti şi al istoriei poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române (1885) (n. 1840)
– 1896: S-a născut Trygve Lie, avocat şi om politic norvegian; a fost primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), între anii 1946 şi 1953 (m. 1968)
– 1896: A murit scriitorul francez Edmond de Goncourt; din iniţiativa lui şi a fratelui său Jules (şi cu averea lor) a fost creată „Academia Goncourt” (1896), care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (n. 1822)
– 1906: S-a născut Vincent Sherman, regizor, scenarist, producător şi actor american (m. 2006)
– 1911: S-a născut actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (numele real: Virginia Katherine McMath) (m. 1995)
– 1918: S-a născut inginerul şi fizicianul american George (Edwin) Mueller, creditat drept ”părintele navetei spațiale”; unul dintre cei mai importanţi manageri din istoria NASA, cel care a coordonat Agenţia spaţială americană în misiunile Apollo, care i-a dus pe primii astronauţi pe Lună; a avut un rol important în proiectarea şi construcţia primei staţii spaţiale americane (m. 2015)
– 1925: S-a născut Rosita Quintana, actriță, cântăreață și compozitoare mexicană, de origine argentiniană; a fost una dintre doamnele de top ale Epocii de Aur a cinematografiei mexicane (m. 2021)
– 1926: S-a născut biochimistul american Irwin A. Rose; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2004, alături de Aaron Ciechanover şi Avram Hershko, pentru studiile sale legate de dezvoltarea unor tratamente împotriva cancerului cervical şi al fibrozei chistice (m. 2015)
– 1927: S-a născut dirijorul francez Serge Baudo – 95 de ani
– 1930: S-a născut Guy Béart (nume real: Guy Béhart-Hasson), cântăreţ şi poet francez (m. 2015)
– 1985: A murit scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru literatură pe 1972 (n. 1917)
– 1986: A murit soprana americană Claire Watson (n. 1927)
– 1989: A murit Nicolás Guillén (numele real: Nicolás Cristóbal Guillén Batista), poet, jurnalist şi activist politic afro-cubanez; este considerat poetul naţional al Cubei (n. 1902)
– 1989: A murit dirijorul austriac Herbert von Karajan (n. 1908)
– 1994: A murit Julian S. Schwinger, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1965, alături de Richard P. Feynman şi Tomonaga Shinichirō (n. 1918)
– 1995: A murit Sir Stephen Spender, poet şi critic literar britanic (n. 1909)
– 2003: A murit cântăreaţa de origine cubaneză Celia Cruz, considerată „regina salsei” (n. 1925)
– 2003: A murit Carol Shields, scriitoare canadiană (n. 1935)
– 2010: A murit (la Arad, unde se afla pentru a conduce Şcoala de Vară organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din acest oraş) biochimistul francez Jean Montreuil; contribuţii importante în domeniul biologiei şi patologiei moleculare; membru de onoare străin al Academiei Române (1993) (n. 1920)
– 2012: A murit cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (n. 1919) – 10 ani
– 2012: A murit chimistul ceh Antonin Holy; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (n. 1936) – 10 ani
– 2012: A murit Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (n. 1941) – 10 ani
– 2014: A murit Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american, o legendă a blues-ului din Texas (n. 1944)
– 2015: A murit ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (n. 1921)
– 2017: A murit George A. Romero, regizor american de film, scenarist, producător, compozitor, scriitor şi actor; filmul cult „Night of the Living Dead”, realizat în 1968, a lansat un nou gen cinematografic, cel al peliculelor cu zombie (n. 1940) – 5 ani