(P) Rezultate de imagistică într-un timp record pentru pacienții din Constanța, în clinica Doctor Med

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 iunie 2022, 20:51
Doctor Med a deschis prima clinică multidisciplinară în orașul Constanța, de la 29 iunie, oferind servicii medicale de specialitate pentru toți pacienții din regiune, cu divizie de imagistică, 14 specialități medicale în divizia de ambulator, 7 cabinete și peste 20 de medici colaboratori.
‘’Odată cu această deschidere ne putem lăuda cu rapiditate, promptitudine și profesionalism în ceea ce privește actul medical la cele mai înalte standarde pe care le putem oferi. Punem la dispoziția pacienților rezultatele de imagistică într-un timp record, între 2 și 4 zile, având o echipă de medici radiologi, cu experiență vastă în domeniu.’’, declară Manar Zekra, medic primar Ortopedie si Traumatologie Clinica Doctor Med.
Clinica Doctor Med din Constanța oferă acces la o echipă medicală de performanță, fiind împărțită în 2 divizii: divizia de imagistică și divizia de ambulator. Divizia de imagistică include RMN funcțional și poate deservi pacienții din regiune, începând cu data de 30 iunie.
Examinarea CT și investigaţia radiologică RX vor fi disponibile din a doua jumătate a lunii august și vor completa serviciul de imagistică. Pe de altă parte, divizia de ambulator este formată din 14 specialități medicale: neurologie/psihiatrie/psihologie, cardiologie/pneumologie, endocrinologie/diabet și boli metabolice, dermatologie/reumatologie, medicină internă/gastroenterologie, urologie/ortopedie -traumatologie și ORL/neurochirurgie.
Mai mult decât atât, în completarea serviciilor de clinică, există un punct de recoltare de probe biologice pentru analizele uzuale, dar și cele complexe, iar rezultatele sunt oferite în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, pacienții vor avea acces la servicii de ecografie făcute de specialiști în cele mai amănunțite detalii, folosind aparatură de ultimă generație, fabricată în 2022.
Liliana Enache, manager marketing Dexa Diagnostic Group:
“Am inaugurat astăzi Clinica medicală Doctor Med, o nouă investiție privată în sănătate, care vine în sprijinul pacienților din regiunea de Sud-Est a țării. Oferim servicii medicale la prețuri accesibile, cu o tehnologie ultraperformantă, coordonată de medici cu experiență în Imagistică. Le vom furniza pacienților rezultatele de imagistică într-un timp record, între 2 și 3 zile. Este un moment foarte important pentru noi! Mereu ne implicăm în comunitățile în care activăm! Serviciile noastre sunt formate din mai mulți vectori: echipa medicală, tehnologie, disponibilitatea și abilitatea cu care facem investigațiile. Și spunem că în toți acești vectori avem o poziție de vârf, lucru care, credem noi, este recunoscut de pacienții care ne vizitează clinicile din țară. Acum suntem la clinica cu numărul 7, aici la Constanța. Echipa de imagistică de la Clinica Doctor Med este formată din 9 medici radiologi și 5 tehnicieni cu experiență. Aparatul RMN poate deservi pacienții din regiune, începând cu data de 30 iunie. Examinarea CT și investigaţia radiologică RX vor fi disponibile din a doua jumătate a lunii august și vor completa serviciul de imagistică. În perioada imediat următoare, vom continua dotarea clinicii cu aparate și instrumente de imagistică medicală. De asemenea, ne dorim ca pacienții să beneficieze și de a doua opinie medicală. Avem protocoale de colaborare cu medici din București, Brașov, Sibiu, Cluj. Ca o completare a serviciilor de imagistică Clinica Doctor Med oferă peste 14 specialități astfel pacienții își vor găsi rezolvarea problemelor medicale într-un singur loc. Ne propunem ca prin investițiile imediate și anume instalarea unui CT și aparat de radiologie din a doua jumătate a lunii august să dăm startul primului centru de planning de protezare din Dobrogea.”
Clinica Doctor Med din Constanța este situată pe strada Ștefan Cel Mare nr. 2, lângă plaja Neversea, având o suprafață totală de peste 420 mp. Programul clinicii este de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.