Calendarul zilei – 26 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 26 iunie 2022, 05:00 / actualizat: 4 iulie 2022, 14:54
S-a întâmplat într-o zi de 26 iunie
* Acum 423 de ani (1599) era semnat un nou tratat între Țara Românească și Transilvania, în urma căruia Mihai Viteazul accepta suzeranitatea lui Andrei Báthory, iar acesta recunoștea domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul. În data de 26 iunie 1599 domnul Țării Românești, Mihai Viteazul, care în decembrie 1596 (după bătălia de la Keresztes) făcuse pace cu turcii și primise steag de domnie de la Înalta Poartă, a încheiat la Târgoviște un tratat cu Andrei Báthory, prin care recunoștea suzeranitatea acestuia și-i promitea că-l va anunța asupra oricărei primejdii. În schimb, Andrei Báthory a recunoscut domnia ereditară asupra Țării Românești în familia lui Mihai Viteazul. În octombrie 1599 Mihai Viteazul l-a învins la Șelimbăr pe Andrei Báthory, intrând în Alba Iulia și proclamându-se domn al Transilvaniei
* Cu 203 ani în urmă (1819) a fost patentată bicicleta. Primul brevet a fost acordat în Statele Unite lui William K. Clarkson Jr., dar velocipedul exista deja în Europa. Din păcate, un incendiu a distrus în 1836 arhiva Oficiului american de brevete şi deoarece nu a fost niciodată restaurată, există foarte puţine informaţii în legătură cu invenţia lui Clarkson
* Acum 174 de ani (1848) guvernul revoluţionar de la Bucureşti decreta eliberarea robilor ţigani aparţinând boierilor (începând cu data de 10/22 iulie). În anul 1856 au fost eliberați din robie ultimii țigani aflați în „proprietatea” boierilor din România (26.VI/8.VII)
* În urmă cu 77 de ani (1945) avea loc semnarea, la San Francisco, a Cartei Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la data de 24.X.1945. Carta a fost semnată la încheierea Conferinţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV-26.VI.1945)
* Cu 74 de ani în urmă (1948) începea să funcţioneze (până la 30.IX.1949) podul aerian umanitar instituit după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru oraşul Berlin, pe care sovieticii îl supuseseră unei blocade (au fost efectuate 277.500 de zboruri şi s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare)
* Acum 68 de ani (1954), la ora locală 5:30, a început să genereze curent electric prima centrală nucleară sovietică, la Obninsk, Kaluga Oblast. Aceasta a produs 5 MW, asigurând electricitate pentru 2.000 de case
* În urmă cu 48 de ani (1974) avea loc prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american din Ohio, produsul scanat fiind un pachet de gumă de mestecat. UPC (Universal Product Code) este unul dintre cele mai utilizate coduri de bare de pe planetă şi serveşte la identificarea unui anumit produs şi a producătorului său. A fost creat de organizaţia GS1 care şi în prezent se ocupă de standardizarea în domeniul codurilor de bare, pentru a uşura procesul de înregistrare la casă a bunurilor vândute în supermarketuri
* Se împlinesc 45 de ani (1977) de când „regele rock and roll-ului”, Elvis Presley (1935-1977), a susţinut, la Indianapolis, ultimul său concert, murind după numai două luni
* Acum 41 de ani (1981) a fost adoptată, la Nairobi (Kenya), „Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor”, care a intrat în vigoare la data de 21 octombrie 1986. Carta prevedea crearea unei „Comisii africane a drepturilor omului şi popoarelor”, care să funcţioneze în cadrul Organizaţiei Unităţii Africane
Aniversări – Comemorări
– Duminica Sfinţilor Români (Duminica a doua după Rusalii) (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– „Ziua Drapelului Naţional”, marcată din anul 1998, la iniţiativa Senatului României; drapelul naţional (albastru, galben, roşu – de la lance) a fost decretat ca simbol naţional de către Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14/26.VI.1848
– 1900: A murit Nicolae Kretzulescu, medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră; autor al primului tratat românesc de anatomie) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898) (n. 1812)
– 1903: S-a născut zoologul Vasile Gh. Radu; de numele său se leagă promovarea cercetărilor faunistice şi de ecologie terestră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1982)
– 1904: S-a născut Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu-Balș), sociolog, eseist, memorialist, avocat, publicist și traducător; eseistica şi publicistica sa politică şi socio-psihologică îl impun printre cele mai efervescente inteligenţe ale perioadei interbelice; rudă cu Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu sora acestuia, Eliza), va fi închis (arestat şi nejudecat între anii 1948 şi 1952, apoi arestat şi condamnat la 15 de ani de închisoare în 1958 şi amnistiat în 1964); membru post-mortem al Academiei Române din 2013 (m. 1968)
– 1909: S-a născut fizicianul Valeriu Novacu; contribuţii teoretice în fizica particulelor elementare; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1992)
– 1921: S-a născut Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa), compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film (m. 2013)
– 1922: S-a născut părintele arhimandrit Ioan Iovan, mare duhovnic, teolog și mărturisitor al lui Hristos; fiu spiritual al părintelui Arsenie Boca și duhovnic la Mănăstirea Vladimirești, Plumbuita și Recea; a făcut 13 ani de închisoare în pușcăriile comuniste (m. 2008) – 100 de ani
– 1927: A murit Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; a scris şi numeroase eseuri de filosofia culturii şi estetică; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923) (n. 1882) – 95 de ani
– 1936: A murit Constantin Stere, jurist, scriitor, profesor, gazetar şi om politic ţărănist; ideolog al poporanismului; militant activ pentru Unirea Basarabiei cu România; membru post-mortem al Academiei Române din 2010 (n. 1865, la Cerepcău/jud. Soroca, azi în R. Moldova)
– 1941: A murit medicul legist şi profesorul Nicolae Minovici; a înfiinţat, în 1906, prima Societate de Salvare din Balcani; a creat, în 1919, Institutul de Medicină Legală din Cluj, în 1934 primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din România, al doilea din Europa după cel din Moscova; a înfiinţat „Muzeul de Artă Naţională Dr. Nicolae Minovici”, primul muzeu bucureştean de artă populară (a funcţionat din 1906 ca instituţie particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei) (n. 1868)
– 1947: A murit compozitorul, flautistul şi profesorul Petre Elinescu (n. 1869) – 75 de ani
– 1949: S-a născut Decebal Traian Remeș, fost ministru de finanțe (în perioada 23 septembrie 1998 – 28 decembrie 2000) și al agriculturii şi dezvoltării rurale (în perioada 4 aprilie 2007 – 11 octombrie 2007) (m. 2020)
– 1954: A murit Mihail David, geograf şi geolog; profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a organizat Secţia de Geografie a Universităţii, al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (n. 1886)
– 1962: S-a născut compozitorul, etnomuzicologul şi profesorul Nicolae Teodoreanu (m. 2018) – 60 de ani
– 1971: A murit Richard Carol Oschanitzky, compozitor, dirijor, pianist, actor şi profesor (n. 1901)
– 1982: A murit inginerul electromecanic Gheorghe Cartianu-Popescu; a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti şi a staţiei de emisie de la Bod (1933-1934); a construit şi experimentat primele instalaţii de emisie din România (de concepţie proprie) cu modulaţie de frecvenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1907) – 35 de ani
– 1985: S-a născut actrița Ana Ularu
– 1992: A murit arhitectul Grigore Ionescu; important istoric de arhitectură, lui datorându-i-se structurarea învăţământului de istoria arhitecturii româneşti şi constituirea catedrei de specialitate; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1904) – 30 de ani
– 1994: A murit Idel Ianchelevici, sculptor şi desenator franco-belgian de origine română (stabilit, în 1931, în Belgia şi apoi în Franţa, în 1950); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1909, la Leova, azi în R. Moldova)
– 1995: A murit soprana Lucia Bercescu (n. 1911)
– 1997: A murit (în Germania) mezzosoprana Zenaida Pally (n. 1919, la Soroca, astăzi în R. Moldova) – 25 de ani
– 2000: A murit Corneliu Mănescu, om politic comunist; ministru de externe al României în perioada 1961-1972; preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968); în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase” (n. 1916)
– 2002: A murit Ion Petreuş, interpret al cântecului popular maramureşean (n. 1945) – 20 de ani
– 2013: A murit Dumitru Matcovschi, poet, prozator, dramaturg şi publicist; unul dintre marii poeţi din R. Moldova, apărător al limbii şi literaturii române, un adevărat simbol al Mişcării de renaştere naţională din această ţară (n. 1939, Soroca, azi în R. Moldova)
– 2020: A murit regizorul Octavian Fulger (n. 1928)
EVENIMENTE EXTERNE
– Elmau, Germania: Summit-ul liderilor G7 (26 – 28 iun.)
– Katowice, Polonia: Forumul Urban Mondial (WUF) (26 – 30 iun.)
– Tokyo: Banca Japoniei va publica un rezumat al opiniilor membrilor consiliului de administrație la reuniunea sa de politică din 16-17 iunie
– Medellín, Columbia: Marș LGBT, la sfârșitul lunii Mândriei – „Festival Antioquia Vive Diversa”
– Assen, Olanda: Campionatul Mondial de MotoGP, Marele Premiu al Olandei
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională de Colaborare în favoarea Păcii şi Democraţiei”, marchează ziua semnării Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, 26 iunie 1945 (la San Francisco); se aniversează anual din 1995
– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului ilicit de Droguri”; hotărâtă de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 42/112 din 1987 (- 35 de ani)
– „Ziua Internaţională a Naţiunilor Unite în sprijinul Victimelor Torturii”; proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 52/149 din 1997 (Convenţia împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, semnată în 1984, a intrat în vigoare la 26.VI.1987 – 35 de ani)
– Sărbătoarea naţională a Republicii Madagascar; aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1541: A fost ucis conchistadorul spaniol Francisco Pizarro; participant la expediţia din Columbia; împreună cu Vasco Nunez de Balboa, a descoperit Oceanul Pacific (1513); i-a înfrânt pe incaşi (1532-1533) şi l-a suprimat pe împăratul Atahualpa, instituind dominaţia spaniolă în Peru şi într-o parte a Boliviei; a întemeiat oraşul Lima (1535) (n. 1471 sau 1475)
– 1730: S-a născut astronomul francez Charles Messier; a descoperit nu mai puţin de 20 de comete, 13 dintre ele purtându-i numele (m. 1817)
– 1810: A murit inventatorul francez Joseph Montgolfier; împreună cu fratele său Étienne (1745-1799), a lansat, la 4.VI.1783, primul balon cu aer cald; cei doi fraţi au fost primii care s-au ridicat în atmosferă într-un balon cu diametrul de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri (n. 1740)
– 1824: S-a născut Sir William Thomson (mai târziu lord Kelvin), fizician şi matematician englez de origine irlandeză; contribuţii în termodinamică şi în electromagnetism; a propus scara termometrică absolută Kelvin; a elaborat teoria circuitelor electrice rezonante, punând bazele telegrafiei (m. 1907)
– 1836: A murit Claude Joseph Rouget De L’Isle, ofiţer, compozitor şi scriitor francez; a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei (n. 1760)
– 1841: S-a născut arhitectul german Paul Wallot, care îşi datorează faima proiectării giganticei clădiri a Reichstag-ului din Berlin (m. 1912)
– 1869: S-a născut scriitorul danez Martin Andersen-Nexø (m. 1954)
– 1892: S-a născut scriitoarea americană Pearl Buck; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1938 (m. 1973) – 130 de ani
– 1894, 26.VI/8.VII: S-a născut fizicianul rus Piotr Kapiţa; contribuţii privind fizica temperaturilor joase, plasmele fierbinţi, fulgerul globular; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson (m. 1984)
– 1910: S-a născut chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (m. 1994)
– 1911: S-a născut poeta niponă Toyo Shibata (m. 2013)
– 1913: S-a născut (în Martinica) Aimé Césaire, poet, eseist, dramaturg şi om politic francez (m. 2008)
– 1914: S-a născut astrofizicianul american Lyman Spitzer, considerat părintele spiritual al telescopului spaţial „Hubble” (m. 1997)
– 1916: S-a născut baritonul italian Giuseppe Taddei (m. 2010)
– 1922: S-a născut actriţa americană Eleanor Parker (m. 2013) – 100 de ani
– 1929: S-a născut graficianul și ilustratorul american Milton Glaser; cofondator al „New York Magazine” și al „Pushpin Studio” (m. 2020)
– 1933: S-a născut dirijorul şi muzicianul italian Claudio Abbado; fost director muzical la Scala din Milano, la Opera de Stat din Viena şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Berlin (m. 2014)
– 1937: S-a născut Robert Coleman Richardson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1996, împreună cu David Lee și Douglas Osheroff pentru descoperirea superfluidității izotopului heliu-3 (m. 2013) – 85 de ani
– 1942: A murit episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mănăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii primului război mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1862) – 80 de ani
– 1943: A murit medicul austriac Karl Landsteiner; stabilit în SUA, a descoperit, în 1900, grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin transfuzii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1930 (n. 1868). NOTĂ: La 14 iunie, ziua sa de naştere, se marchează „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”; în România, această zi se marchează din 2004
– 1946: S-a născut magicianul şi actorul american Ricky Jay (nume real: Richard Jay Potash); devenit celebru graţie apariţiilor sale în filme regizate de David Mamet (m. 2018)
– 1956: S-a născut Chris Isaak, solist vocal american, instrumentist, compozitor (inclusiv muzică de film), actor şi gazdă a unor show-uri tv.
– 1957: A murit Alfred Döblin, scriitor german; considerat a fi unul din principalii reprezentanți ai expresionismului în literatură; lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul „Berlin Alexanderplatz” (n. 1878) – 65 de ani
– 1987: A murit compozitorul olandez Henk Badings (n. 1907) – 35 de ani
– 1990: A murit informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (cunoscut, mai simplu, ca J. C. R. sau „Lick”), una dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT; se numără printre cei care au contribuit la naşterea internetului; pe baza ideilor lui, la 29 octombrie 1969, a fost realizată o legătură (prin reţeaua ARPANET – Advanced Research Projects Agency Network) între un calculator de la Universitatea din Los Angeles şi unul aflat la Institutul de Cercetări din Stanford; în următoarele luni s-a definitivat prima reţea de calculatoare, prin adăugarea universităţilor din Santa Barbara şi Utah (n. 1915). NOTĂ: Începând din 1999, în amintirea acestui eveniment (trimiterea primului mesaj de pe un calculator pe altul), este celebrată anual, la 29 octombrie, „Ziua Internaţională a Internetului”
– 2012: A murit scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (n. 1941) – 10 ani
– 2013: A murit Dumitru Matcovschi, poet, prozator, academician și dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei; este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia (n. 1939)
– 2020: A murit graficianul și ilustratorul american Milton Glaser; cofondator al „New York Magazine” și al „Pushpin Studio” (n. 1929)
– 2020: A murit Stuart Cornfeld, producător de film și actor american (n. 1952)
– 2020: A murit Kelly Asbury, regizor, scenarist, actor de dublaj și scriitor american (n. 1960)
– 2021: A murit Johnny Solinger, fost solist vocal al trupei rock americane Skid Row; de-a lungul carierei sale muzicale, a lansat și mai multe discuri solo (n. 1965) – 1 an