Ascultă Radio România Constanța Live

Preşedintele Franţei – primit oficial de şeful statului român, la Baza Kogălniceanu

Preşedintele Franţei – primit oficial de şeful statului român, la Baza Kogălniceanu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 iunie 2022, 09:21

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost primit oficial, miercuri dimineaţa, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis.

Ceremonia primirii oficiale a cuprins intonarea celor două imnuri naţionale şi trecerea în revistă a Gărzii de onoare.

Din delegaţia României prezentă la baza militară fac parte premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi în Baza „Mihail Kogălniceanu”, iar la final vor susţine declaraţii comune de presă.

Preşedintele Republicii Franceze a ajuns în România marţi seara.

Din România, Emmanuel Macron va pleca spre Chişinău, unde va fi primit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Sursa – Agerpres/ Foto – presidency.ro

AUDIO | S-au împlinit 63 de ani de la descoperirea „Tezaurului de sculpturi de la Tomis”
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 19:38

AUDIO | S-au împlinit 63 de ani de la descoperirea „Tezaurului de sculpturi de la Tomis”

Ziua de 1 Aprilie are o însemnătate aparte pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pentru că în această zi a anului 1962...

AUDIO | S-au împlinit 63 de ani de la descoperirea „Tezaurului de sculpturi de la Tomis”
TULCEA: Peste 50% din lucrările de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență sunt finalizate
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 17:38

TULCEA: Peste 50% din lucrările de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență sunt finalizate

Spitalul Județean de Urgență Tulcea se află în plin proces de reabilitare, modernizare și extindere, lucrările fiind realizate în proporție...

TULCEA: Peste 50% din lucrările de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență sunt finalizate
(FOTO) CONSTANȚA: Au apărut gropile pe bulevardele reabilitate din municipiu
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 17:30

(FOTO) CONSTANȚA: Au apărut gropile pe bulevardele reabilitate din municipiu

Pe bulevardele reabilitate din municipiul Constanța au apărut primele gropi. Lângă parcul de la Casa de Cultură, pe bulevardul Alexandru...

(FOTO) CONSTANȚA: Au apărut gropile pe bulevardele reabilitate din municipiu
AUDIO | Efectele expunerii copiilor la rețelele sociale asupra formării timpurii a personalității, tema emisiunii „Dialoguri la zi”
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 17:04

AUDIO | Efectele expunerii copiilor la rețelele sociale asupra formării timpurii a personalității, tema emisiunii „Dialoguri la zi”

Copiii încep să folosească rețelele sociale încă de la vârsta de 5 ani, iar cei mai mulți dintre ei stau aproximativ 6 ore în fața...

AUDIO | Efectele expunerii copiilor la rețelele sociale asupra formării timpurii a personalității, tema emisiunii „Dialoguri la zi”
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 17:01

Cupa Rotary la Tir – eveniment caritabil organizat de Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța

Clubul Rotary „Cetatea Tomis” vă invită să participați la Cupa Rotary la Tir, ediția a V-a, un eveniment sportiv caritabil ce va avea loc...

Cupa Rotary la Tir – eveniment caritabil organizat de Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 16:43

CONSTANȚA: Se oprește apa pe mai multe străzi

Miercuri, 02 aprilie 2025, în intervalul orar 08.30 – 18.00, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile pentru remedierea în regim de...

CONSTANȚA: Se oprește apa pe mai multe străzi
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 16:28

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE

Candidatul Alianţei „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a subliniat marţi, la Constanţa, importanţa faptului că în...

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE
Ştiri marți, 1 aprilie 2025, 16:17

Victorie pentru Oțelul în meciul cu Gloria Buzău din Superligă

Oțelul Galați a câștigat în deplasare meciul de ieri, scor 2-0, cu Gloria Buzău, formație aflată pe ultimul loc în Superliga de fotbal....

Victorie pentru Oțelul în meciul cu Gloria Buzău din Superligă