Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 180 de apeluri de urgență la ISU Dobrogea în minivacanța de Rusalii

Peste 180 de apeluri de urgență la ISU Dobrogea în minivacanța de Rusalii

Publicat de Adrian Băncilă, 13 iunie 2022, 14:26

La nivelul județului Constanța în aceste zile au fost mobilizați 200 de pompieri care au fost pregătiți să intervină în cazul producerii unor situații de urgență, a declarat, într-o conferință de presă susținută la nivelul Instituției Prefectului comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, col. Cristian Amarandei. Acesta a precizat că măsura  operațională suplimentară a constat în operaționalizarea a patru puncte temporare de stingere, puncte ce-și vor înceta activitatea mâine, la ora 08.00. Col. Cristian Amarandei:

„Până astăzi, la ora 12.00, au fost înregistrate 182 de apeluri de urgență, dintre care 148 au fost pentru acordarea primului ajutor medical, 11 au fost pentru accidente rutiere, iar 9 situații au fost pentru stingerea incendiilor“.

Pe linia inspecției de prevenire pompierii constănțeni au efectuat mai multe controale:

„11 în total, respectiv cluburi, baruri, restaurante, precum și la o amenajare temporară. Au fost identificate două clădiri care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu și au fost aplicate 78 de sancțiuni, dintre care 60 de avertismente și 18 amenzi contravenționale în cuantum de 16.500 de lei. Printre deficiențele constatate și sancționate enumerăm: mijloace de primă intervenție insuficiente, instalații electrice exploatate cu deficiențe, hote necurățate“.

Redactor: Dana Malciu

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă