Naționala României s-a calificat în semifinalele Campionatului European de minifotbal
Publicat de Catalin Donose, 10 iunie 2022, 07:22
Echipa României s-a calificat, joi seara, în semifinalele Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022, de la Kosice (Slovacia), după ce a învins echipa Cehiei, cu 2-1 la loviturile de departajare.
Tricolorii au fost la egalitate cu campioana europeană en titre după timpul regulamentar (50 de minute), reuşind să se impună la loviturile de la 7 metri, prin golurile marcate de Marius Balogh şi Răzvan Plopeanu.
România a avut un jucător eliminat pentru două cartonaşe galbene în finalul timpului regulamentar (min. 49), Andrei Victor Moldovan.
În penultimul act al competiţiei, România va înfrunta Bulgaria, care a trecut cu 3-1 de Franţa în alt sfert de finală. Cealaltă semifinală va opune echipele Azerbaidjanului şi Kazahstanului.
Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.
Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.
În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.
Cătălin Donose
Foto – FMR