Statul român vrea să extindă rețeaua de distribuție a gazelor naturale în mediul rural. Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul energiei: „Este o idee foarte proastă, oamenii nu vor avea bani să se conecteze“
Publicat de , 8 iunie 2022, 11:17
Statul român vrea să extindă rețeaua de distribuție a gazelor naturale în mediul rural, dar specialiștii în domeniul energiei consideră că ideea nu este cea mai potrivită, mai ales în contextul actual. Bogdan Comșa a discutat subiectul cu Ana Otilia Nuțu (foto), specialist în domeniul energiei la Expert Forum.
Doamnă Ana Otilia Nuțu, peste cinci-şase ani, aproape că nu va exista sat în România care să nu aibă rețea de distribuție a gazelor naturale. Cel puțin aceasta este intenția autorităților și vine într-un moment în care aproape toate statele își regândesc modul în care își vor asigura, în viitorul apropiat, necesarul energetic. Cum vi se pare strategia autorităților române?
E o idee foarte proastă, acum am mai și spus, și se alocă foarte mulți bani pentru asta și din Anghel Saligny și din PNRR, şi din următorul program operațional, și din actualul program operațional, inclusiv din impozitele care ar urma să fie încasate din exploatarea offshore. Deci vorbim de zeci de miliarde de lei care ar urma să extindă rețelele de distribuție, practic, în toată zona rurală, în 41 de județe. Şi este, într-adevăr, o idee proastă tocmai din cauză că nu avem suficient gaz, chiar cu gazul din Marea Neagră, pentru perioadă foarte lungă de timp, adică vorbim, totuși, de 10-15 ani, 20 de ani, însă practic noi compensăm cu gazul care se extrage din Marea Neagră ce producție scade onshore, adică pe uscat.
Nu este suficient să ai la poartă conducta de gaze, mai trebuie să faci o anumită investiție, iar o centrală costă cel puțin 10.000 RON, 100 de milioane de lei vechi cu toate accesoriile…
Oamenii nu vor avea bani să se conecteze, da? Adică conductele vor trece prin fața caselor, dar, pentru a avea acces la încălzire cu gaze, trebuie să-ți construiești în casă ceva, fie că îți pui o centrală sau îți tragi o conductă până la sobă, ceea ce n-ar fi o idee prea grozavă, sau oricum trebuie să-ți instalezi ceva în casă și după aceea să plătești factura care va veni.
Și la ce ne putem aștepta în privința facturilor la gazele naturale? Vor crește, vor scadea, vor rămâne cam la fel?
La încălzire pe gaze este deja o o sumă destul de mare, dacă ne uităm la cum sunt prețurile la gaze în ultimele luni, și perspectiva este că prețurile vor rămâne ridicate. Dacă ne uităm la ce tranzacții se fac în piața gazelor pentru următorii 2 ani, vedem că sunt cam prețurile pe care le-am văzut și în această iarnă. Costurile vor mai crește și din cauză că se vor adăuga la costurile acelea de emisii de CO2, ne pândește și un regulament care privește emisiile de metan, care probabil vor avea și ele un preț. Sigur, nu anul viitor, peste 2 ani, dar cu siguranță în orizontul de timp de care discutăm pentru această extindere de rețele de gaze, adică 5-6 ani. Vor exista, așa cum există acum taxe pe CO2, vor exista taxe pe emisiile de metan.
În aceste condiții, se putea face ceva mai bine sau se putea face altceva?
Toți acești bani ar fi putut să fie folosiți mult mai bine ca să le îmbunătățești locuirea celor care stau într-o casă poate ineficientă energetic, într-un sat. Adică poți să izolezi casa, să-i schimbi geamurile, să-i izolezi acoperișul și beciul și să-i schimbi soba cu una mai performantă. Asta s-ar vedea imediat în confortul locuirii și în factură mai mică, inclusiv pentru sobele cu lemne, pentru că și lemnul costă. Şi cu asta crești calitatea vieții oamenilor, nu le oferi o infrastructură pe care n-o vor putea accesa niciodată.
Cum se împacă această strategie a României cu nevoia de a reduce consumul de combustibili fosili? La un moment dat, a circulat chiar o informație, o sperietoare care s-a dovedit a fi o informație inexactă, că vor fi interzise sobele pe lemne…
Asta nu este…Este mai curând un fake news. Ceea ce vedem, însă, cu extinderea rețelelor de gaze este faptul că ne vom bloca în combustibil fosil pe o perioadă foarte lungă de timp. Adică, dacă te apuci și construiești acum rețele de gaze, e la o durată de viață de 50-60 de ani. Ori noi vrem să ajungem la net zero în 2050. Păi suntem în 2022 deja, deci asta înseamnă că vom face niște rețele pe care să presupunem că le va folosi, totuși, cineva. Asta înseamnă că vom rămâne blocați în gaz pentru 2060 încolo sau 2080. Căci asta este cealaltă problemă mare, că noi, în loc să facem ce face toată lumea civilizată, respectiv să înlocuim gazul pe care și lumea civilizată îl înlocuiește, nu doar pentru că e poluant, ci și pentru că este și foarte scump și devine din ce în ce mai greu de găsit, noi ne facem singuri o problemă în plus. Cum ziceam, problema numărul unu, și care ar fi perfect aliniată și cu ce se întâmplă în vestul Europei și cu nevoile noastre, este să oferi calitatea locuirii, să repari casele care sunt ineficiente energetic. Te duci la oamenii care au case care sunt și în zone mai defavorizate sau cei care au nevoie chiar acum de acele ajutoare de încălzire iarna… Lor le renovezi casa cu prioritate, iar asta duce și la consum mai mic de energie, în general.
Întrebarea de neevitat – de unde banii? Pentru că pare un proiect monumental ceea ce propuneți dumneavoastră…
Toți banii ăștia de care discutăm pentru extinderea rețelelor de gaze. Adică numai în Saligny se alocă 13 miliarde de lei, da? Adică vorbim despre niște sume uriașe, vorbim câteva miliarde de lei pe care vor să le aloce din fonduri europene, vorbim de 5 miliarde de lei pe an – cât se așteaptă să se încaseze din gazul offshore… Deci acești bani ar trebui să fie folosiți pentru lucrări. Plus că, pe lângă faptul că avem toate aceste resurse pe care deja le-am alocat în mintea noastră pentru extinderea rețelelor de gaze, există și multe fonduri europene pentru izolarea caselor și pentru izolarea blocurilor, iar noi nu avem practic niciun program concret, în afară de acel program „Casa eficientă energetic“, care este totuși pentru o anumită categorie de clienți – pentru cei care sunt mai înstăriți. Noi nu avem, practic, niciun program pentru case din rural și cred că asta ar trebui să fie preocuparea noastră – cum facem ca acești oameni să o ducă mai bine, nu să aibă o infrastructură pe care nu o vor putea folosi niciodată, pentru că este și scumpă și se va dovedi și poluantă, în cazul în care va fi folosită.