Adrian Voican, vicepreședinte al ANAT: „Perspectivele primului sezon estival după ridicarea restricțiilor din pandemie arată foarte bine“
Publicat de , 27 mai 2022, 13:28
Perspectivele primului sezon estival după ridicarea restricțiilor din pandemie arată foarte bine, spune Adrian Voican, director general al unui touroperator român și vicepreședinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România ANAT.
Turistul român preferă ofertele last minute și a crescut interesul pentru pachetele turistice mai ieftine.
Prețurile la cazare pe litoral au crescut cu aproape 8% față de anul trecut, arată datele unei cercetări realizate de touroperatorul român.
Despre impactul războiului din Ucraina asupra rezervărilor pe litoralul românesc și beneficiile organizațiilor de management al destinației asupra dezvoltării turismului din România se discută la conferința care are loc la această oră în stațiunea Mamaia.
„Am văzut hoteluri care au trecut de la 3 la 4 stele. Am văzut construcții noi, piscine noi pe plajă. Am văzut că plaja din Mamaia arată mai bine, adică mult mai bine decât anul trecut și din punct de vedere organizatoric, oamenii își pun șezlongurile pe plajă și sunt aproape de mare și parcă nu mai sunt nici denivelările sau dealurile acelea care erau anul trecut şi care ne-au speriat pe toți…Lucrurile arată mai bine.“
O altă veste bună este că în ultimii ani numărul locurilor de cazare pe litoral a crescut și s-a investit mult în facilități oferite turiștilor, mai spune Adrian Voican.
În 2022, cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia, Eforie Nord și Venus, iar Năvodari are cea mai mare creștere la capacitatea de cazare, spune Adrian Voican:
„În acest moment, cele 148.855 de locuri de cazare de pe litoral nu mai reprezintă ca altădată, cum eram noi învățați, 40% din capacitatea de cazare a României, ci puțin sub 30 %. Am ajuns la 530.000 de locuri de cazare în România. Acesta este un lucru foarte frumos și nu mă pot opri să fac o mică paranteză și să nu o leg de prezența voucherelor de vacanță în România.“