Întâlnire a rezerviștilor din România şi Bulgaria, într-un concurs de pescuit, la Shabla: „Am arătat că suntem o singură echipă, cu o mare alături, Marea Neagră
Publicat de , 25 mai 2022, 18:06
O zi de sărbătoare creștină, cu mult soare și mare prietenoasă – 21 mai 2022 și o revedere după trei ani, plină de emoții, strângeri de mână și îmbrățisări ca odinioară. La Shabla, pe plaja campingului Dobrogea, în Bulgaria, a fost întâlnirea rezerviștilor într-un concurs de pescuit.
Printre organizatori și inițiatori s-au aflat: dl. Mihalache Gheorghe-comandor în retragere, vicepreședinte al Asociației Naționale a cadrelor militare în rezervă și retragere, filiala Mangalia, Emil Todorov- maior în rezervă, președintele Asociației sergenților și ofițerilor în rezervă din Shabla, Bulgaria, Liana Naum-președinta Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului, filiala Constanța.
Mihalache Gheorghe-comandor în retragere, vicepreședinte al Asociației Naționale a cadrelor militare în rezervă și retragere:
Avem un parteneriat de mai bine de 10 ani. Acest concurs este una din modalitățile de apropiere și de prietenie intre noi, rezerviștii, și vom continua. Ii vom chema la rândul nostru de Ziua Rezervistului care va fi pe data de 31 mai și de Ziua Marinei.
Cum arată echipa de astăzi?
Noi avem 8 pescari, din partea bulgară sunt 7 pescari. Primul a prins un chefal, al doilea a fost tot chefal, mai mare.
Dumneavoastră pescuiți?
Pescuiesc și eu, dar astăzi voi arbitra.
Ce va conta în arbitraj?
Proba numărul 1: cine prinde primul peștele, al doilea și al treilea.
Proba numărul 2: greutatea peștelui.
Premiat pentru că a prins primul pește – comandor în rezervă Adrian Lepădatu:
Mama mea este din Bulgaria, din Durankulak, deci pot să spun că sunt pe jumătate bulgar.
Care este relația dvs. cu pescuitul?
Sunt un mare pescar, îmi place, mă relaxează și mă simt foarte bine. Chiar dacă nu prindeam nici un pește și doar aruncam undița, era perfect!
Milena Todorova-consilieră locală la Shabla și profesoară la școala generală din localitate.
De unde pasiunea pentru pescuit pentru o femeie?
Pasiunea pentru pescuit are legătură cu cu căsnicia mea, pentru că împreună cu soțul meu, în diferite garnizoane în care am fost de-a lungul timpului, erau de regulă la malul mării și am dezvoltat împreună acestă ocupație care, în timp, a devenit pasiune. Pescuitul este și o tradiție locală, sunt foarte multe familii care merg la pescuit împreună cu copiii. Încercăm să transmitem această pasiune și elevilor mei. Soțul meu a organizat în cadrul școlii la care predau un cerc de pescari, mergem împreună și continuăm tradiția. Îi învățăm, de asemenea, cum se întrețin, de ce habitat au nevoie, la „Casa Verde” din Shabla am organizat ore deschise, am mers cu elevii să cunoască și să recunoască speciile, să-i hrănească pe cei din acvariul de acolo.
Dr. Iordanka Stoeva-șefa consilierilor locali Shabla, vicepreședinte Asociația sergenților și ofițerilor în rezervă din Shabla
Cum este ziua aceasta pentru dvs.?
Este o zi foarte plăcută, pentru că suntem împreună, prieteni din Bulgaria și din România și astăzi am arătat că suntem o singură echipă, cu o mare alături, Marea Neagră. Este asemenea proiectului pe care l-am defășurat împreună intitulat „Două popoare, două limbi, o singură Dobroge“, simt emoția de fiecare dată, importantă este prietenia dintre noi, să o continuăm!
Liana Naum-președinta Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului:
Vom continua și să sperăm că granițele care există acum între cele două popoare vor fi ușor-ușor reduse, adică să intrăm și noi în Shengen și să venim mai simplu în Bulgaria, pentru că, după cum observați, prietenia acesta care durează de 11 ani, s-a consolidat foarte mult și a ajuns la cote care implică deja comunitățile, nu numai 2-3 asociații sau grupuri de oameni, ci și comunitățile. Este minunat și concluzia este că: cele două Asociații de rezerviști din Mangalia și Shabla, alături de care și organizația noastră, Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului-filiala Constanța s-a raliat pentru a netezi unele asperități istorice de aici de lângă graniță, vom continua o prietenie prin tot ceea ce facem, astfel încât să ne bucurăm de fiecare zi pe care o avem de la Dumnezeu, cu pace și cu liniște!
Seara am rămas și la Festivalul de Folclor din parcul localității, am admirat și aplaudat costumele, dansurile populare și cântecele din cele șapte regiuni etnografice ale țării vecine.
Dovadă a amestecului etnic specific balcanilor, cu trăsături comune și distincte, am auzit adesea în prezentarea interpreților, chiar dacă nu cunoaștem limba bulgară, cuvintele Dobrogea, Tracia, pandelaș…
Reportaj realizat de Liliana Moldoveanu / Traduceri realizate de comandor în rezervă Dumitru Naum