CUMPĂNA: Instituția Prefectului Constanța cere în instanţă, printre altele, anularea a 17 autorizații de construire
Publicat de Doina Sirbu, 16 mai 2022, 16:21
Pe lângă Planul Urbanistic General (PUG) al localității Cumpăna, Instituția Prefectului Constanța cere în instanță și anularea a 17 autorizații de construire. Prefectul Silviu Coșa ne-a declarat că nu toate cele 17 construcții sunt în zona malului prăbușit.
“Au fost atacate individual ca urmare a efectuării de verificări de către cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții, verificări care s-au finalizat cu solicitarea de a ataca în instanță aceste autorizații și de a solicita anularea lor. Nu este o legătură directă între cele atacate și cele evacuate. Cele atacate sunt verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții care a constatat lipsa unor avize”,a declarat Silviu Coşa.
Lucrările de stabilizare a malului Canalului prăbușit din zona localității Cumpăna continuă, 8 familii fiind evacuate până în prezent.
“Lucrările sunt în continuare în ceea ce privește strict terenul… zona în care se desfășoară lucrările se înregistrează o oarecare stabilizare a alunecării este monitorizată în continuare de cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții care fac informări periodice, astfel încât să ne putem da seama dacă este vreo altă problem”, a mai declarat Silviu Coşa.
Redactor – Dana Malciu