Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Razie de noapte a polițiștilor. Amenzi și permise reținute

CONSTANȚA: Razie de noapte a polițiștilor. Amenzi și permise reținute

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 mai 2022, 12:52

În cursul nopții trecute, 14/15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat peste 100 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” Constanța, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și lucrători din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.

Astfel, au fost legitimate peste 650 de persoane, au fost controlate 435 de autovehicule, totodată fiind verificate 53 de localuri publice.

În urma activităților, au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 66.000 de lei, dintre care 88 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 85 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

Polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Spiru Haret din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism pe strada Termele Romane din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 16:22

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican

Liderul spiritual pentru 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, după un pontificat de 12 ani. Născut...

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:59

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit

A murit turista în vârstă de 72 de ani, transportată la Spitalul Județean Constanța cu arsuri pe 98% din suprafața corpului, după ce rulota...

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 12:10

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite

UPDATE: Minorele au fost identificate în localitatea Isaccea, iar din primele verificări, acestea nu au fost victimele vreunei infracțiuni,...

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:46

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți

Românii călătoresc mult în afara țării și astfel sunt conectați la ceea ce înseamnă designul arhitectural și investițiile sustenabile în...

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 10:37

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix...

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța