Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 7 Mai

Calendarul zilei – 7 Mai

Publicat de Codrin RAITA, 7 mai 2022, 05:00 / actualizat: 9 mai 2022, 15:28

S-a întâmplat într-o zi de 7 mai

* Acum 1671 de ani (351), la Ierusalim, s-a arătat semnul Sfintei Cruci pe cer. Sfântul Ierarh Chiril, Patriarhul Ierusalimului, a descris evenimentul într-o epistolă adresată împăratului Constanţiu: „În timpul stăpânirii lui Constanţiu (337-361), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi al Faustei, o cruce a apărut pe cer, la Ierusalim, luminând timp de şapte zile”. În fiecare an, la 7 mai, Biserica Ortodoxă pomeneşte Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim

* Acum 247 de ani (1775), în urma unei convenţii turco-austriece, Poarta Otomană a cedat Bucovina Imperiului Habsburgic, în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei. Aflată sub administraţie militară până în 1786, Bucovina a fost alipită Galiţiei (1790), iar în 1918 s-a unit cu România

* În urmă cu 198 de ani (1824) „Simfonia a IX-a în Re Minor”, de Ludwig van Beethoven, cunoscută şi sub numele de „Corala”, a avut premiera la Viena, aceasta fiind ultima compoziţie finalizată a compozitorului

* Cu 97 de ani în urmă (1925) apărea Legea pentru reorganizarea Camerelor de Comerț și Industrie, promulgată de Regele Fedinand, prin Decretul 1450 și publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 12 mai 1925, care a reformat Sistemul Cameral din România, sporind numărul Camerelor de Comerț și competențelor acestora. Aplicarea prevederilor ei s-a făcut abia după publicarea „Regulamentului de aplicare a legii” în Monitorul Oficial nr. 118 din 2 iunie 1925, ce stabilea la 30 numărul Camerelor de Comerț și Industrie din România, desemnând circumscripția pentru fiecare în parte. Această lege a Camerelor de Comerț (Legea din 1925, a treia) prevedea înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 din 25 februarie, al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub control strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. Ulterior, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România, începând cu anul 1971. După Revoluția din 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, momentul renașterii Sistemului Camerelor de Comerț. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri, ca principali piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț tradiționale, a fost creat și sistemul Registrului Comerțului în cadrul Camerelor de Comerț și Industrie din țară. Actualmente, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată de Legea nr. 39/2011

* În urmă cu 76 de ani (1946), între 7 şi 17 mai, s-a desfăşurat, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882-1946), conducător al României în perioada 1940-1944, ca şi procesul altor foşti demnitari români. Ion Antonescu şi trei dintre colaboratorii săi apropiaţi (Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu) au fost condamnaţi la moarte pentru crime de război la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava

* Acum 71 de ani (1951) a avut loc primul spectacol pe scena Teatrului de Marionete Arad. Istoria marionetelor arădene se leagă de numele maestrului Cristian Frangopol, fondatorul şi primul director al Teatrului de Marionete Arad. Gongul inaugural a răsunat pentru piesa „Galoşul fermecat”. Nume intrate deja în istoria marionetelor au dat viaţă personajelor acestui spectacol: Elena Gherdan, Olimpia Didilescu, Puica Marin, Florica Mihăilescu, Maria Frangopol, Elena Atanasiu, Elena Caroviţă, Astra Lumcovschi şi Elena Birta, îndrumate de Sanda Diamandescu şi Cristian Frangopol, care au semnat direcţia de scenă, alături de scenografii A. Brătăşanu şi A. Wilke

* Cu 36 de ani în urmă (1986) cea de-a 31-a ediţie a „Cupei Campionilor Europeni” la fotbal a fost câştigată de echipa Steaua Bucureşti, care a învins, în finala de la Sevilla, formaţia F.C. Barcelona, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri, cu scorul de 2-0. Finala Cupei Campionilor Europeni s-a disputat la Sevilia, pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán. Aceasta a fost câștigată de Steaua București, după ce Helmuth Duckadam a reușit să apere patru lovituri de departajare, mai târziu el fiind numit „Eroul de la Sevilia”. Acest trofeu este singura Cupă a Campionilor câștigată de Steaua și singura câștigată de o echipă românească

* Se împlinesc 35 de ani (1987) de când era anunţată oficial extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Mării Negre

* În urmă cu 32 de ani (1990) apărea Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Odată cu promulgarea Legii nr. 51/26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”

* Cu 23 de ani în urmă (1999), între 7 şi 9 mai, a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist (1915 – 2007), şi a Preşedinţiei, prima vizită a unui Papă într-o ţară în care creştinii erau în majoritate ortodocşi

* Se împlinesc 10 ani (2012) de când guvernul Victor Ponta 1 a fost validat de Parlament şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu, Guvern susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator). Acest Cabinet a fost succesorul Guvernului Mihai Răzvan Ungureau, care a pierdut încrederea Parlamentului în urma aprobării moţiunii de cenzură depuse de USL. Guvernul Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 3 din 5 martie 2014 şi de Guvernul Victor Ponta 4 din 17 decembrie 2014 până pe 4 noiembrie 2015

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană (m. 1975)

 

– 1905: S-a născut compozitorul Elly Roman (m. 1996)

 

– 1920: A murit Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1855, în Ucraina; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879)

 

– 1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan (nume real: Matei Aslan), caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (m. 1995)

 

– 1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor (m. 2008)

 

– 1931: S-a născut Ştefan Iureş, poet, prozator şi eseist (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut actriţa Silvia Popovici (m. 1993)

 

– 1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, poreclit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza

 

– 1937: A murit George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1886) – 85 de ani

 

– 1938: A murit Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932) (n. 1881)

 

– 1942: S-a născut ceramista Ioana Stepanov – 80 de ani

 

– 1947: S-a născut poetul şi jurnalistul George Stanca (m. 2019) – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet

 

– 1964: A murit Septimiu Bucur, gazetar şi critic literar (n. 1915)

 

– 1966: S-a născut actriţa de teatru Carmen Ungureanu

 

– 1977: S-a născut muzicianul Răzvan Suma, violoncelist și profesor; solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, este cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor sale naţionale, prezentate începând cu anul 2012: „Vă place BACH?”, „Vă place Brahms?”, „Vă place Tango?”, „Vă place Cello? și altele; la acestea se adaugă turneele „Seară Spaniolă” şi „Seară Britanică” şi turneele grupului „ArgEnTango”: „Piazzolla – O poveste autentică” şi „Tango La Cetate” – 45 de ani

 

– 1985: A murit dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (n. 1922)

 

– 1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică, istoria Bisericii), prozator şi istoric literar (n. 1913)

 

– 1995: A murit compozitorul Sorin Vulcu (n. 1939)

 

– 2007: A murit Octavian Paler, poet, prozator, eseist şi publicist; din 1949 angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); redactor-şef la cotidianul „România liberă” din 1970; demis în august 1983, din motive politice (n. 1926) – 15 ani

 

– 2017: A murit Dan Mănucă, critic şi istoric literar, eminescolog, traducător şi profesor (n. 1938) – 5 ani

 

– 2018: A murit Marin Ioniţă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1929)

 

– 2019: A murit scriitorul, regizorul, actorul, traducătorul și jurnalistul Carol Feldman; stabilit în Israel din 1965 (n. 1937)

 

– 2021: A murit sculptorul și profesorul gorjean Paul Popescu; a fost implicat în dezvoltarea vieții culturale și a învățământului de artă din Târgu Jiu; președinte al Asociației Gorj a Artiștilor Profesioniști din România; în calitate de director al Centrului Brâncuși, a inițiat înființarea Simpozionului de Sculptură „Brâncușiana”, fiind și curator al primelor ediții (n. 1961) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Spa-Francorchamps, Belgia: Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), Cele 6 ore de la Spa-Francorchamps

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte anual, în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Iniţiatorul acţiunii, în 1973, a fost americanul Douge Berger care conducea Asociaţia Astronomică din Northern California şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două „Zile ale astronomiei”, una primăvara, alta toamna (în 2022 este şi pe 1 octombrie)

 

– 7 – 8.V: „Zilele Europene ale Operei” sunt sărbătorite în sfârșitul de săptămână apropiat zilei de 9 mai (Ziua Uniunii Europene), pentru a spori aprecierea operei în societatea actuală. Prima ediție a „Zilelor europene ale operei” a avut loc în februarie 2007 (- 15 ani), la aceeași dată la care Opera Europa și Opéra National de Paris au găzduit primul Forum European al Operei, în colaborare RESEO și teatre de operă din Europa, pentru a marca împlinirea a patru secole de operă

 

– 399 î.Hr: A murit Socrate, filosof din Grecia antică, numit de oracolul de la Delfi „cel mai înţelept dintre muritori”; gândirea socratică gravitează în jurul cunoaşterii de sine; Socrate spunea „persoana ta este sufletul tău”, punând pe prim plan sufletul iar nu corpul; cu Socrate se începe în istoria filozofiei perioada antropologică, el făcând din om problema centrală a filozofiei (n. cca. 470 î.Hr.)

 

– 1667: A murit organistul şi compozitorul german Jochann Froberger (n. 1616) – 355 de ani

 

– 1748: S-a născut Olympe de Gouges (născută Marie Gouze), dramaturg francez, activistă politică ale cărei scrieri feministe şi aboliţioniste au avut o deosebită influenţă în epocă; a rămas în istorie ca fiind prima femeie care a vorbit despre drepturile femeii, în „Declaraţia drepturilor femeii şi cetăţencei” (1791) (m. 1793)

 

– 1793: A murit Pietro Nardini, violonist, compozitor şi pedagog italian (n. 1722)

 

– 1800: A murit compozitorul italian Niccolò (Nicola) Piccini (n. 1728)

 

– 1825: A murit Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 1750)

 

– 1833: S-a născut Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1897)

 

– 1840: S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 25 aprilie 1840

 

– 1855: S-a născut inginerul german Oskar von Miller, fondator al Muzeului Tehnic din München (1903), unul dintre cele mai vechi muzee de acest gen din lume, un adevărat reper şi un model în domeniu (m. 1934)

 

– 1861: S-a născut scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”; Premiul Nobel pentru literatură pe 1913 (m. 1941)

 

– 1867: S-a născut scriitorul polonez Wladyslaw Stanislaw Reymont; Premiul Nobel pentru literatură pe 1924 (m. 1925) – 155 de ani

 

– 1879: A murit scriitorul belgian Charles de Coster (n. 1827)

 

– 1892: S-a născut (în Croaţia) Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedinte al RSF Iugoslavia între anii 1945 şi 1980 (m. 1980) – 130 de ani

 

– 1901: S-a născut actorul american de film Gary Cooper (m. 1961)

 

– 1909: S-a născut fizicianul american Edwin Herbert Land; cercetări fundamentale şi invenţii în domeniul polarizării luminii; a inventat aparatul fotografic polaroid, iniţial în alb şi negru (1947), apoi color (1963) (m. 1991)

 

– 1927: S-a născut (în Germania, într-o familie de evrei polonezi) scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala; singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Intoarcere la Howards End”/1992 şi „Cameră cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul „Booker” (pentru romanul „Heat and Dust”/1975); stabilită în 1939 în Marea Britanie, în 1951 – în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut actorul american John Ingle (m. 2012)

 

– 1931: S-a născut Gene Wolfe, scriitor american de science fiction și fantasy (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut José Antonio Abreu, pianist, clavecinist, compozitor, pedagog, dirijor și economist venezuelan; fondatorul mişcării muzicale „El Sistema”, un program de educaţie dedicat tinerilor defavorizaţi care a devenit celebru pe plan mondial (m. 2018)

 

– 1939: S-a născut Sidney Altman, biolog american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1989 (m. 2022)

 

– 1942: A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul austriac Felix Weingartner (n. 1863) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut scriitorul australian Peter Carey

 

– 1946: S-a născut Peter Russell, matematician, fizician, informatician și unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului; fascinat de misterele conștiinței, a studiat psihologia experimentală, meditația și filosofiile orientale; a scris multe cărți pe tema Conștiinței și a Universului, din perspectiva omului de știință care L-a descoperit pe Dumnezeu

 

– 1947: S-a născut dirijorul francez Emmanuel Krivine – 75 de ani

 

– 1956: A murit Josef Hoffmann, arhitect, decorator, designer și profesor austriac; adept al funcţionalismului; din 1920 arhitect al oraşului Viena (n. 1870)

 

– 2000: A murit Douglas Fairbanks jr., scriitor, actor şi producător de filme american (n. 1909)

 

– 2005: A murit scriitorul şi criticul literar american Tristan Egolf (n. 1971)

 

– 2011: A murit Willard Sterling Boyle, fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin şi al senzorului CCD; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD (n. 1924)

 

– 2011: A murit chitaristul, compozitorul şi vocalistul american John Walker; pe numele real John Joseph Maus, este fondatorul grupului „The Walker Brothers”, care a avut un mare succes în anii ’60-’70; printre hit-urile sale se numără „Make It Easy On Yourself” şi „The Sun Ain’t Gonna Shine (Any More)” (n. 1943)

 

– 2018: A murit regizorul şi scenaristul italian Ermanno Olmi (n. 1931)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie