CONSTANŢA: De ce refuză Primăria să le acorde viza de funcționare unor agenți economici din Satul de Vacanță
Publicat de Doina Sirbu, 6 mai 2022, 13:41 / actualizat: 7 mai 2022, 15:03
Primăria Constanța refuză să le acorde viza de funcționare unor agenți economici din Satul de Vacanță, pentru spațiile unde funcționează terasele căsuțelor tradiționale. Reprezentanții Primăriei spun că terenul aferent teraselor este exploatat fără drept și, în aceste condiții, au avizat doar activitățile economice derulate în interiorul imobilelor, precum și cele de la tarabe. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Alin Vintilă, spune că situația durează de zeci de ani și că nu mai poate fi tolerată
În replică, președintele Asociației Operatorilor Economici din Satul de Vacanță, Mircea Ștefan, spune că există toate documentele doveditoare necesare pentru utilizarea teraselor, care au fost prezentate autorităților și în anii anteriori, când au primit avizul.
Agenții economici din Satul de Vacanță spun că taxa cerută acum de Primărie pentru utilizarea teraselor este mult prea mare și că iau în calcul să depună o plângere penală împotriva Primăriei și a primarului Vergil Chițac.
Redactor – Bogdan Comşa / Foto – Bogdan Comşa