Novak Djokovic a obținut un nou record în tenisul mondial
Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 mai 2022, 09:47
Tensimenul Novak Djokovici, locul 1 ATP, l-a învins ieri în două seturi, 6-3, 6-2, pe francezul Gael Monfils, locul 21 ATP, în turul al doilea al turneului Madrid Open.
A fost cea de-a optsprezecea victorie obţinută de tenismenul sârb în tot atâtea meciuri cu Monfils, un record în Era Open a tenisului mondial.
Până acum, cea mai mare diferenţă dintre doi jucători era 17-0 şi s-a înregistrat între Bjorn Borg şi Vitas Gerulaitis, Roger Federer şi Mihail Iujnîi, Rafael Nadal şi Richard Gasquet, dar şi între Ivan Lendl şi Tim Mayotte.
Evoluţia slabă a lui Monfis poate fi explicată pin faptul că francezul vine după o accidentare la picior care l-a ţinut departe de teren o lună.
În optimile de finală, sârbul va juca împotriva britanicului Andy Murray, jucător aflat pe locul 78 ATP.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto EUROSPORT.RO