ISU Constanța a descoperit sute de nereguli în urma controalelor desfășurate pe litoral
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 mai 2022, 09:56
Aproximativ 200 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost pregătiți să intervină, zilnic, pe durata weekend-ului care tocmai s-a încheiat, în cazul producerii unor situații de urgență.
Ca măsură operațională suplimentară, având în vedere că, pe litoral, a fost un număr mare de turiști, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „ Dobrogea“ al județului Constanța s-au constituit patru puncte temporare de lucru în localitățile Agigea, Valu lui Traian, Vama Veche și Valea Dacilor. În aceste locații, până marți, 3 mai, se află câte un echipaj de stingere, pentru eficientizarea timpului de răspuns la solicitările de urgență care se pot produce.
Astfel, în perioada 29 aprilie – 01 mai 2022, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate 189 de apeluri. Pompierii militari au fost solicitați să acorde asistență medicală în 143 de situații și au intervenit pentru stingerea a opt incendii, precum și în alte 32 de evenimente precum accidente rutiere, salvare de animale captive în diverse spații, asigurări măsuri PSI la aterizare/decolare elicopter SMURD, sprijin medical pentru echipele SAJ, deblocări de ușă etc.
Premergător și pe timpul weekend-ului de 1 Mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a desfășurat controale de specialitate la cinci operatori de turism, trei parcaje supraterane, trei amenajări temporare (festivaluri) și 12 operatori de alimentație publică (cluburi, restaurante etc.). Au fost identificate cinci clădiri care funcționau fără autorizatie de securitate la incendiu și au fost aplicate 123 avertismente și 33 amenzi în cuantum de 76.000 lei.