ELENA UDREA va rămâne Bulgaria până pe 14 aprilie
Publicat de Adrian Băncilă, 9 aprilie 2022, 20:03
Fostul ministru Elena Udrea va rămâne în arestul din Bulgaria până joi, 14 aprilie, dată la care se va judeca recursul cu privire la cererea de extrădare depusă de autoritățile române.
Ea a fost audiată sâmbătă de tribunalul din Blagoevgrad, Bulgaria.
Potrivit TVR, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru acuzații de luare de mită și abuz în serviciu., în dosarul Gala Bute.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost prinsă joi în Bulgaria, urmând a fi predată autorităţilor române.
„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România“, a informat Poliţia Română, scrie Agerpres.
Foto – arhiva RRA