Farul Constanța II a învins echipa SC Popești Leordeni în Liga a-III-a de fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 aprilie 2022, 08:58
Echipa Farul II a câștigat cu 2-1 partida cu SC Popești Leordeni disputată ieri, în prima etapă a din faza play-off a Ligii a III-a de fotbal (Seria a III-a).
Golurile constănțenilor au fost marcate de Ștefan Bodișteanu (min.11) și de Gabriel Dănuleasă (min.36), iar pentru gazde a înscris Marian Vlada (min. 16-penalty).
Ieri s-a mai disputat partida CS Afumați – Agricola Borcea, scor 11-0.
În meciul de ieri pentru Farul II Constanța au jucat: Mușat – Sîrbu, Bîrzu, Dănuleasă, Burza – Popescu (71 Georgescu), Buta, Mălăele – Bodișteanu (68 Mazilu), Cojocaru (68 Agiveli), Tănasă.
Rezerve: Dincă – Duțu, Chera, Călin, Mitulețu, Malama. Echipa este antrenată de Sorin Rădoi și Stere Banoti.
Echipa constănțeană este pe locul 3 în clasamentul Seriei a-III-a: 1. CS Afumați – 48p, 2. SC Popești Leordeni – 38p, 3. Farul II – 36p.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto- FARULCONSTANTA.COM