TULCEA: Ajutoare umanitare de la Protecția Civilă din Franța pentru refugiații ucraineni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 martie 2022, 11:36
Marți, 29 martie 2022, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, alături de președintele Asociației Comunelor din România, Filiala Tulcea, Eugen Ion, a primit vizita unor reprezentanți ai Protecției Civile din Franța.
Vizita este ocazionată de sosirea la Tulcea a unui tren cu 11 vagoane cu ajutoare umanitare pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în România, acțiune coordonată de instituția franceză.
După cum a precizat președintele AcoR Tulcea, Eugen Ion, în primele zile după începerea evenimentelor din Ucraina, în urma discuțiilor cu președintele Cosiliului Județean Tulcea și Instituția Prefectului, s-a decis încheierea unui protocol între cele trei instituții. Prin acesta s-a stabilit preluarea de către Consiliul Județean a necesităților transmise de către partea ucraineană și transmiterea lor către AcoR, care administrează depozitul central de ajutoare din municipiu.
După primele două săptămâni de activitate, prin implicarea unui regizor român stabilit în Franța, Protecția Civilă din Franța și-a trimis reprezentanții la Tulcea pentru a vedea cum funcționează depozitul de ajutoare de aici și pentru a stabili o modalitate de colaborare.
Astfel, 3000 de paleți de ajutoare de la Protecția Civilă au ca destinație depozitul tulcean, 15 tiruri ajungând deja la Tulcea.
„Ne-am implicat alături de Prefectură și de toate comuntățile locale din județul Tulcea, precum și alături de oamenii care au susținut voluntar acest demers de ajutorare a refugiaților ucraineni, respectiv de preluarea lor, transportul, cazarea și transferul lor către alte zone ale țării. Există o relație de înfrățire între județul Tulcea și Raionul Izmail, dar și o relație extrem de bună cu Regiunea Odessa, care include Raionul Izmail, o relație de prietenie care a început acum 10 ani în domeniul accesării fondurilor transfrontaliere, ceea ce a creat o empatie între cele două regiuni. Acest fapt ne-a dat și un mai mare imbold în a ajuta cât mai mult posibil partea ucraineană, respectiv sudul Ucrainei.
Toate ajutoarele de la Tulcea sunt dirijate în funcție de comenzile primite de la administrația militară din Izmail și Odessa, destinația lor nefiind stabilită de noi, ci de necesitățile transmise de țara vecină.
Salut sprijinul pe care Franța l-a dat istoric țării noastre, avem o istorie comună, granițele țării noastre fiind stabilite la un moment dat în urma ajutorului dat de Franța”.