Portugalia şi Polonia s-au calificat la Cupa Mondială 2022
Publicat de Catalin Donose, 30 martie 2022, 07:36
Selecţionatele Portugaliei şi Poloniei s-au calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după ce au câştigat finalele barajelor europene pentru turneul final din Qatar.
Portugalia s-a impus fără emoţii în faţa Macedoniei de Nord, prin golurile marcate de Bruno Fernandes (32, 65), ambele în urma unor contraatacuri.
Portugalia ajunge pentru a treia oară la Cupa Mondială în urma unui play-off, după ce în 2010 a trecut de Bosnia-Herţegovina, iar în 2014 de Suedia.
Pentru Cristiano Ronaldo (37 ani), care a dat pasa de gol la deschiderea scorului, va fi a cincea Cupă Mondială din carieră.
Polonia a dispus de Suedia, graţie golurilor înscrise de Robert Lewandowski (50 – penalty) şi Piotr Zielinski (73).
Lewandowski a ajuns la 129 de meciuri şi 75 de goluri la echipa naţională.
Polonia s-a calificat pentru a noua oară la Cupa Mondială.
Suedia a jucat pentru a treia oară play-off pentru calificarea la Cupa Mondială, pierzând în 2014 în faţa Portugaliei (2-4 la general), dar câştigând în faţa Italiei în 2018 (1-0 la general).
Rezultate:
Polonia – Suedia 2-0
Au marcat: Robert Lewandowski (50 – penalty), Piotr Zielinski (73).
Portugalia – Macedonia de Nord 2-0
A marcat: Bruno Fernandes (32, 65).
Al treilea baraj pentru CM 2022 se va juca în iunie între Ţara Galilor şi câştigătoarea dintre Scoţia şi Ucraina.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă