Victorie în deplasare pentru Phoenix CSU Simona Halep Constanța
Publicat de Catalin Donose, 24 martie 2022, 06:06
Echipa Phoenix CSU Simona Halep Constanța a evoluat miercuri seară, în deplasare cu ACS Târgu Secuiesc, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a, ultima din sezonul regulat în Liga Națională de baschet feminin.
Formația constănțeană a făcut un meci foarte bun și s-a impus fără emoții cu 78-40.
Phoenix se află pe locul al 4-lea și va juca în sferturi, pe teren propriu cu CSM Alexandria.
Iată mesajul clubului constănțean pentru suporteri: „După mai bine de zece ani de muncă, numeroase piedici și sacrificii, în această seară am reușit să înregistrăm o nouă performanță unică pentru baschetul constănțean. Ocuparea locului 4 la finalul sezonului regulat în LNBF ne permite să luptăm în continuare cu șanse mari pentru cea mai bună clasare din istorie a unei formații din Constanța în elita baschetului din România. Chiar dacă mai avem destule lupte de dat până la îndeplinirea acestui obiectiv, avem satisfacția că performanța pe care am promis-o în fiecare an al existenței noastre am îndeplinit-o indiferent de contextul dat.”
Baschet UAV Arad a fost învinsă de CS Municipal Alexandria, cu scorul de 90-84, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, ultima din sezonul regulat.
În ciuda acestui succes, echipa teleormăneană s-a clasat pe locul 5 în clasament. Pentru formaţia arădeană a fost doar a patra înfrângere din această stagiune.
Campioana Sepsi SIC Sfântu Gheorghe şi vicecampioana CS Municipal Satu Mare au obţinut victorii în deplasare.
Primele opt clasate vor juca în sferturile de finală, pentru titlu, iar celelalte patru echipe vor evolua în turneul pentru poziţiile 9-12.
Duelurile din sferturi vor fi Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Universitatea Cluj-Napoca, CS Municipal Satu Mare – ACS Targu Secuiesc, Baschet UAV Arad – Sirius Mureşul Târgu Mureş şi Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – CS Municipal Alexandria. În turneul 9-12, CS Municipal Târgoviste o înfruntă pe Rapid Bucureşti, iar Agronomia Bucureşti pe CSU Olimpia Braşov.
Rezultatele de miercuri:
Etapa a 26-a
CSU Olimpia Braşov – CS Municipal Târgovişte 58-63
Sirius Mureşul Târgu Mureş – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 52-81
ACS Târgu Secuiesc – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa 40-78
CS Municipal Alexandria – Baschet UAV Arad 90-84
Etapa a 24-a
Rapid Bucureşti – CS Municipal Satu Mare 53-76
Clasament
- Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 43 puncte
- CS Municipal Satu Mare 42
- Baschet UAV Arad 40
- Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa 35
- CS Municipal Alexandria 35
- Sirius Mureşul Târgu Mureş 34
- ACS Târgu Secuiesc 32
- Universitatea Cluj-Napoca 29
- CS Municipal Târgovişte 29
- Agronomia Bucureşti 28
- CSU Olimpia Braşov 25
- Rapid Bucureşti 24
Triumf Botoşani a fost exclusă din campionat şi i-au fost anulate rezultatele.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă