NĂVODARI: Aleşii locali se întrunesc în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află şi regulementul câinilor fără stăpân
Publicat de Doina Sirbu, 24 martie 2022, 13:05
La sala de ședințe a Casei de cultură din Năvodari va avea loc, de la ora 16.00, ședința ordinară a Consiliului Local (CL).
Printre proiectele de hotărâre ce sunt propuse spre aprobare se află și cel privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului specializat cu gestionarea câinilor fără stăpân din oraș. Conform acestui Regulament, câinii fără stăpân vor fi cazați în adăposturi pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare, iar cei bolnavi incurabil vor fi eutanasiați în 48 de ore de la stabilirea diagnosticului, dacă nu sunt adoptați.
Reprezentanții asociațiilor sau fundațiilor pentru protecția animalelor pot participa la examinarea medicală a câinilor aflați în adăpost.
Redactor – Dana Malciu / Foto – unsplash.com