TULCEA: Două persoane, cercetate pentru vaccinări fictive
Publicat de , 7 martie 2022, 18:30
Două persoane din localitatea tulceană Niculiţel, una dintre ele fiind asistentă medicală, sunt cercetate într-un dosar privind vaccinări fictive împotriva COVID-19, a anunţat, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Cele două persoane sunt anchetate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, fals informatic şi fals intelectual.
„În urma cercetărilor efectuate până în prezent, în perioada 2021-2022, un număr mare de persoane, contra unor sume de bani cuprinse între 500 lei şi 500 de euro, ar fi beneficiat de certificate de vaccinare obţinute prin intermediari, de la cadre medicale care deservesc un cabinet medical în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea. Cetăţenii care doreau obţinerea certificatelor de vaccinare se foloseau de intermediari, costul pentru obţinerea acestuia fiind de 500 de lei pentru cei care se prezentau la cabinet şi putea ajunge la 500 de euro pentru cei aflaţi în afara ţării“, se precizează întrr-un comunicat al DGA transmis AGERPRES.
Anchetatorii au ridicat mai multe înscrisuri şi alte probe de la cabinetul medical, iar faţă de inculpaţi s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, mai informează DGA.
Sursa: Agerpres / Foto: Arhivă