Ultimele meciuri din etapa a-XXX-a a Ligii I de fotbal se dispută astăzi și mâine
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 martie 2022, 07:26
Aseară în etapa a-XXX-a din Liga I de fotbal, ultima a sezonului regulat, Rapid București a învins-o pe Academica Clinceni cu 1-0.
Cele două echipe se vor întâlni și în faza play-out: Rapid este pe locul 9, cu 40 de puncte, iar Academica Clinceni rămâne pe ultimul loc, cu 14 puncte.
Aflat pentru prima oară la conducerea băncii tehnice a formației bucureștene, antrenorul Adrian Mutu a declarat că este mulțumit de aceste joc încheiat cu o victorie.
Tot ieri în Liga I de fotbal s-a disputat partida UTA-CS Mioveni, în care gazdele s-au impus cu 2-1.
Astăzi sunt programate alte trei meciuri: de la ora 15.00, Gaz Metan Medias- Chindia Târgoviște: de la ora 17.30, CFR Cluj – Dinamo, iar de la ora 20.30, FCSB – FC Voluntari.
Ultimele două partide din această etapă se dispută mâine: de la ora 17.30, FC Botoșani – FC Argeș (echipa învingătoare urmând să se califice în play-off) și CS Universitatea Craiova – Farul Constanța, de la ora 20.30 (ambele echipe fiind deja calificate în play-off).
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FRF.RO