Klaus Iohannis: Am decis înfiinţarea, pe teritoriul României, a unui hub pentru donaţiile către Ucraina
Publicat de Doina Sirbu, 1 martie 2022, 15:07
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat înfiinţarea, pe teritoriul României, a unui „hub” pentru donaţiile către Ucraina.
„În ceea ce priveşte contribuţia României la efortul comunităţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, am decis astăzi înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unei facilităţi logistice, un aşa-numit hub, un centru, care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina şi către ucraineni”, a declarat şeful statului, marţi, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Potrivit preşedintelui, în şedinţa CSAT a fost decisă şi „intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiaţii din Ucraina şi a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul ţării noastre”.
Sursă – AGERPRES/Foto – presidency.ro