CONSTANȚA: Amenzi pentru societatea care tăiat rădăcinile unor copaci pentru a face loc trotuarului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 februarie 2022, 09:18
Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări în Municipiul Constanța, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul căii de comunicație, precum și pentru verificarea reclamației privind tăierea unor arbori ornamentali din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, lucrările demarate în zona bulevardului Alexandru Lăpușneanu fac parte din proiectul “Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, beneficiarul lucrărilor fiind UAT Constanța.
„La data controlului se realizau lucrări de amenajare a trotuarelor, a pistei pentru bicicliști și de montare a instalației de udare prin picurare, fiind îndepărtate rădăcinile secționate ale arborilor ornamentali, în vederea pregătirii suprafețelor betonate.
Societatea care realizează lucrările a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 12.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și pentru lipsa evidenței deșeurilor generate pe timpul lucrărilor. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu teremene de rezolvare atât pentru UAT Constanța, în calitate de beneficiar al proiectului, cât și pentru antreprenorul general, ca executant al lucrărilor“ – au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Referitor la sesizarea privind tăierea mai multor arbori din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, UAT Constanța a obținut de la APM Constanța acordul privind transplantarea unui numar de 104 arbori tineri din speciile platan și tei din curtea spitalului, în zona perimetrală a parcului Poarta 6 (Faleza Sud).
„Motivul solicitării a fost amplasarea unor containere modulare pentru consolidarea capacității medicale a spitalului, în contextul pandemiei Covid 19. În urma verificarilor s-a constatat că arborii fuseseră transplantați conform acordului obținut“ – au mai precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.