Județul Constanța/COVID-19: 190 de persoane internate în unitățile medicale
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 ianuarie 2022, 09:44
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 79.124 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 2.270 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 190 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (160 – 62 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (65 – 30 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 50 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța (92 – 36 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 – 12 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 – 0 ocupate), Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (56 – 0 ocupate).
De asemenea, la nivelul județului sunt 2.440 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 6.035 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 1023 de cadre didactice, 4.330 de elevi, 519 studenți și 253 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.603 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (550), asistenți medicali (1.197) și personal auxiliar (856).