Farul Constanța întâlnește într-o partidă de pregătire pe Dinamo
Publicat de Catalin Donose, 15 ianuarie 2022, 06:55
Echipa de Liga 1, Farul Constanța va susţine sâmbătă, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, un meci de verificare, cu Dinamo Bucureşti.
Având în vedere restricţiile generate de pandemia Covid-19, jocul se va disputa fără spectatori, dar va fi transmis în direct de PRO X, de la ora 18.
În prima partidă oficială din acest an, contând pentru etapa a 22-a a Ligii I la fotbal, formaţia antrenată de Gheorghe Hagi va întâlni, luni, 24 ianuarie, de la ora 20, pe teren propriu, pe FC U Craiova.
Lotul Farului se pregătește de două săptămâni în baza proprie, obiectivul fiind calificarea în play-off, în prezent, echipa aflându-se pe locul al 6-lea.
Primele transferuri reușite de Farul în acest an sunt ale nigerianului Michael Omoh, mijlocaș în vârstă de 30 de ani, venit de la Academica Clinceni și atacantului Robert Moldoveanu, în vârstă de 22 de ani, adus de la Dinamo București.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă