Viza lui Novak Djokovic a fost din nou anulată
Publicat de Catalin Donose, 14 ianuarie 2022, 08:38
Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, a anunţat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.
Novak Djokovic va fi acum deportat, cu câteva zile înaintea debutului turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, la care urma să joace în prima rundă contra conaţionalului Miomir Kecmanovic.
În urma acestei decizii, Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, riscă să îi fie interzisă intrarea în Australia pentru următorii trei ani.
”Guvernul Morrison este angajat ferm să protejeze graniţele Australiei, în special în legătură cu situaţia pandemiei de Covid-19”, a mai afirmat ministrul Hawke.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.
Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.
Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o ‘eroare umană, cu certitudine nu intenţionată’ în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă