Fotbalistul Gabi Torje de la Dinamo este infectat cu Coronavirus
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 ianuarie 2022, 12:53
Fotbalistul în vârstă de 32 de ani de la Dinamo, Gabi Torje, a ieșit pozitiv la testarea de Coronavirus și ratează perioada de pregătire a echipei în următoarele zile.
Dinamo continuă să primească vești proaste și în 2022, astfel că unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul lui Flavius Stoican a fost depistat cu COVID-19 la ultimele testări.
Torje nu a putut juca în partida de pregătire cu CS Mioveni, în primul amical al dinavoviștilor din acest an.
Gabi Torje a profitat de zilele libere date de Stoican și a mers la Timișioara, pentru a fi alături de familie, iar la ultimul test efectuat a ieșit pozitiv. Mijlocașul se simte bine în momentul de față și are doar simptome ușoare, însă urmează să stea în izolare.
El este obligat să nu ia contact cu nicio persoană timp de 5 zile, conform noului protocol anunțat de autorități, deoarece s-a vaccinat. După aceea, jucătorul alb-roșilor trebuie să prezinte un test negativ pentru a reveni la antrenamentele echipei.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto-FACEBOOK