Calendarul zilei – 8 ianuarie
Publicat de Codrin RAITA, 8 ianuarie 2022, 05:00 / actualizat: 8 ianuarie 2022, 9:33
S-a întâmplat într-o zi de 8 ianuarie
* Se împlinesc 630 de ani (1392) de când avea loc prima menţiune documentară a funcţiilor de „stolnic” şi de „paharnic” în Ţara Românească. În Moldova, aceastea apar atestate la data de 18 noiembrie 1393
* Se împlinesc 130 de ani (1892), de când, la Sibiu, avea loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR a fost ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21)
* Se împlinesc 110 ani (1912) de la crearea, în Uniunea Sud-Africană, a Congresului Naţional African (ANC), prima mare organizaţie politică a populaţiei băştinaşe din Africa
* Acum 63 de ani (1959) Charles de Gaulle a devenit primul preşedinte al celei de-a Cincea Republici Franceze. A avut un rol determinant în procesul de trecere de la a patra la a cincea republică franceză. General și om politic francez, Charles de Gaulle a devenit în 1940 șef al guvernului francez din exil, iar în 1945 a fost ales de Parlamentul francez prim-ministru. La 8 ianuarie 1959 a fost ales președinte al Franței, funcție pe care a păstrat-o până în 1969
* Cu 61 de ani în urmă (1961), președintele francez, Charles de Gaulle a convocat primul referendum privind autodeterminarea Algeriei, pe care 75% dintre alegători (atât în Franța, cât și în Algeria) l-au aprobat, iar regimul de Gaulle a început negocieri secrete de pace cu FLN (Frontul de Eliberare Națională – partid din Algeria)
* Tot într-o zi de 8 ianuarie, acum 32 de ani (1990), apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”. Instituția s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio”, Agenția Română de Presă — Agerpres, Agenția Națională de Presă Rompres și, din 2008, Agenția Națională de Presă Agerpres
* Cu 32 de ani în urmă (1990) a fost reînscris oficial Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD (prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989). Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD. La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ). La data de 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947. În 22 decembrie 1989, PNŢ a lansat manifestul „Apel către ţară”, semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, a fost adoptată o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului
* Cu 2 ani în urmă (2020) un Boeing 737-800, operat de Ukraine International Airlines (UIA), Ukraine International Airlines Flight PS752, cu zbor internațional de pasageri între Teheran și Kiev, s-a prăbușit pe pământ la scurt timp după decolare de pe Aeroportul Internațional Teheran „Imam Khomeini”. Toți cei 176 de pasageri, printre care și membrii echipajului, și-au pierdut viața, devenind astfel cel mai grav accident aviatic care a avut loc în Iran, în mai mult de un deceniu, de la Zborul 655 al Iran Air. Accidentul a fost primul incident de aviație fatal pentru Ukraine International Airlines de la începutul operațiunii sale în 1992
Aniversări – Comemorări
– 1873: S-a născut Iuliu Maniu, jurist şi om politic, unul dintre artizanii unirii Transilvaniei cu România; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (m. 1953, în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor)
– 1899: S-a născut Ion Jovin, medic și profesor; întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti; deţinut politic (1947-1952); membru post-mortem al Academiei Române din 2017 (m. 1994)
– 1904: S-a născut chimistul Dumitru A. Isăcescu; lucrări originale în domeniul chimiei organice, al chimiei biologice şi a macromoleculelor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977)
– 1915: S-a născut istoricul literar şi profesorul Iosif Pervain, specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (m. 1982)
– 1915: S-a născut Aurel Tita, traducător (a tradus singur, sau în colaborare, din Anatole France, Mérimée, La Fontaine, Émile Zola, Lope de Vega, La Bruyère, Fedru, La Rochefoucauld, Baudelaire ş. a.) şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (m. 1994)
– 1921: S-a născut geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988)
– 1928: S-a născut regizorul de film Manole Marcus (m. 1994)
– 1928: A murit Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, compozitor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (n. 1866)
– 1932: A murit juristul Constantin Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (n. 1869) – 90 de ani
– 1939: S-a născut sculptorul Silviu Catargiu (m. 2016)
– 1939: A murit Caton Theodorian, prozator şi dramaturg (n. 1877)
– 1940: A murit Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor apreciate manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (n. 1879)
– 1944: S-a născut Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor (m. 2010)
– 1954: S-a născut poetul și publicistul Lucian Vasiliu
– 1972: A murit Iosif Bertok, operator de imagine și regizor (n. 1891) – 50 de ani
– 1978: A murit Sarina Cassvan, prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti) şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (n. 1894)
– 1992: A murit Anton Dumitriu, filosof şi logician (n. 1905) – 30 de ani
– 2000: A murit mezzosoprana Martha Kessler (n. 1930)
– 2016: A murit regizorul, scenograful şi pictorul Sergiu Savin (n. 1941)
– 2019: A murit dirijorul, compozitorul și pianistul Cornel Trăilescu; și-a dedicat Operei Naționale București mai mult de o jumatate de veac, din cei peste 90 de ani de viață (n. 1926)
– 2021: A murit Iancu Ţucărman, inginer agronom, supravieţuitor al „trenurilor morţii” din timpul Pogromului de la Iaşi din al Doilea Război Mondial (n. 1922) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Ceremonia de oficializare a restituirii rămășițelor pământești ale lui Patrice Lumumba (1925 – 1961), fost prim-ministru al Republicii Democratice Congo, în țara sa natală
– Maribor, Slovenia: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa Maribor (8 – 9 ian.)
– Adelboden, Elveția: Cupa Mondială de schi alpin masculin, etapa Adelboden (8 – 9 ian.)
Aniversări – Comemorări
– Grecia: „O zi sub papuc”; în fiecare an, în această zi, în satele greceşti Monoclisia şi Petra puterea este preluată în exclusivitate de femei; obiceiul a luat amploare în ultimii ani, extinzându-se şi în alte localităţi greceşti
– 1324, 8 sau 9: A murit Marco Polo, celebru călător veneţian; a făcut o lungă călătorie (1271-1275) din Veneţia (străbătând Asia) până în China; relatările sale au constituit cea mai importantă sursă documentară medievală asupra Asiei (n. 1254)
– 1337: A murit pictorul, sculptorul şi arhitectul italian Giotto di Bondone, principal precursor al Renaşterii (n. 1266 sau 1276) – 685 de ani
– 1642: A murit Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (n. 1564) – 380 de ani
– 1705: S-a născut arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada regilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (m. 1774)
– 1713: A murit Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian (n. 1653)
– 1830: S-a născut Hans von Bülow, dirijor, pianist, pedagog, compozitor şi critic muzical german (m. 1894)
– 1874: A murit Charles-Étienne Brasseur de Bourbourg, scriitor, istoric şi arheolog francez (n. 1814)
– 1891: S-a născut fizicianul german Walther Bothe; a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară; Premiul Nobel pentru fizică pe 1954, împreună cu britanicul Max Born (m. 1957)
– 1891: A murit Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (n. 1809)
– 1896: A murit poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n. 1844)
– 1910: S-a născut renumita balerină rusă Galina Ulanova; impactul ei asupra baletului rusesc, dar şi al celui vest-european, a fost impresionant (m. 1998)
– 1912: S-a născut regizorul japonez de film Tadashi Imai (m. 1991) – 110 ani
– 1920: S-a născut actorul britanic Douglas Wilmer, care l-a întruchipat pe detectivul Sherlock Holmes din serialul televizat cu același nume difuzat în anii ’60 (m. 2016)
– 1924: S-a născut actorul britanic Ron Moody (m. 2015)
– 1926: S-a născut Evelyn Lear, soprană americană (m. 2012)
– 1933: S-a născut scriitorul spaniol Juan Marsé, un cunoscut portretist al Barcelonei (m. 2020)
– 1934: S-a născut Roy Kinnear, actor englez (m. 1988)
– 1934: S-a născut Alexandra Ripley, scriitoare americană, cunoscută mai ales pentru romanul „Scarlett” (m. 2004)
– 1934: A murit Boris Nikolaevici Bugaev, cunoscut mai mult sub numele de Andrei Bely, romancier, poet, teoretician şi critic literar; reprezentant de seamă al mişcării simboliste ruse (n. 1880)
– 1935: S-a născut cântăreţul şi actorul american Elvis Presley; cunoscut ca „Regele Rock-and-Roll-ului” (m. 1977)
– 1937: S-a născut Shirley Bassey, cântăreaţă galeză de jazz – 85 de ani
– 1938: S-a născut basul rus Evgheni Nesterenko (m. 2021)
– 1942: S-a născut Stephen Hawking, fizician, matematician și profesor englez; teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani; comunicator dedicat popularizării ştiinţei; din cauza unei boli degenerative (ALS) era imobilizat într-un scaun cu rotile și vorbea studenţilor prin intermediul computerului (m. 2018) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Terence Dean „Terry” Brooks, scriitor american de ficţiune fantastică; de-a lungul carierei sale, a scris 23 de cărţi considerate bestseller de publicaţia „New York Times”; are peste 21 milioane de cărţi vândute în lumea întreagă, fiind unul dintre scriitorii în viaţă cu cele mai mari vânzări de cărţi de literatură fantastică
– 1947: S-a născut David Bowie (nume real: David Robert Jones), cântăreţ, compozitor, producător muzical, chitarist, saxofonist, pianist, actor de film şi pictor englez (m. 2016) – 75 de ani
– 1948: A murit Kurt Schwitters, artist plastic şi poet dadaist german, cunoscut în special datorită colajelor sale şi a construcţiilor în relief (n. 1887)
– 1967: A murit actorul polonez de film Zbigniew Cybulski, figură emblematică a cinematografului polonez al anilor ’50-’60 ai secolului XX (n. 1927) – 55 de ani
– 1976: A murit Ciu En-Lai (Zhou Enlai), om politic comunist chinez; personalitate de seamă a Chinei, a acţionat, de-a lungul celor cinci decenii de activitate, pentru transformarea acesteia într-o ţară modernă; în anii ‘70 ai secolului XX a fost iniţiatorul restabilirii relaţiilor R. P. Chineze cu ţările occidentale (n. 1898)
– 1986: A murit violoncelistul francez Pierre Fournier (n. 1906)
– 1996: A murit François Mitterrand, om politic socialist francez; de mai multe ori ministru; preşedinte al Franţei între anii 1981 şi 1995; autor de memorii şi eseuri politice (n. 1916)
– 1998: A murit Sir Michael Tippett, compozitor englez (n. 1905)
– 2002: A murit fizicianul rus Aleksandr M. Prohorov; a realizat primul generator cuantic în domeniul frecvenţelor ultraînalte; această realizare a sa (alături de altele) a dus la apariţia unui nou domeniu al ştiinţei – electronica cuantică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1964, împreună cu compatriotul său Nikolai Basov şi cu americanul Charles Townes, pentru punerea la punct a laserului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1916, în Australia) – 20 de ani
– 2011: A murit Jiří Dienstbier, figură importantă a anti-comunismului, primul şef al diplomaţiei cehoslovace după „Revoluţia de catifea”, senator şi jurnalist; unul din „campionii” Primăverii de la Praga (n. 1937)
– 2012: A murit pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (n. 1929) – 10 ani
– 2015: A murit cântăreţul, compozitorul şi pastorul american Andraé Crouch, considerat o legendă a muzicii gospel (n. 1942)
– 2016: A murit italianca Maria Teresa De Filippis, prima femeie pilot de Formula 1 (n. 1926)
– 2017: A murit tenorul suedez Nicolai Gedda (n. 1925) – 5 ani
– 2017: A murit cantautorul şi compozitorul britanic Peter Sarstedt (n. 1941) – 5 ani
– 2020: A murit Buck Henry (pseudonimul lui Henry Zuckerman), actor, regizor de film și scenarist american (n. 1930)