Protest spontan la CFR! Care sunt nemulţumirile angajaţilor
Publicat de , 20 decembrie 2021, 11:42
Sindicatele de la Calea Ferată au declanșat proteste spontane luni dimineață, nemulțumite că s-a amânat intrarea în vigoare a statutului personalului feroviar.
Rodrigo Maxim, președintele Federației Transportatorilor Feroviari: „Nu știu ce urmează, știu atât că deja reparatorii de locomotivă din toata țara au oprit lucrul. Ceferiștii sunt nemulțumiți. Dacă nu mai repară locomotivele, nu o să aibă efect imediat, dar dacă vor sta mai mult cu oprirea lucrului nu o să mai fie locomotive la trenuri. Salariații nu poate să înțeleagă cum s-a dat o lege și nu se respectă de Guvernul României, legea e dată de Parlamentul României, a trecut de două ori prin Parlamentul României și nu se respectă, se prorogă termenele. Într-o situație în care am ajuns să nu avem infrastructură modernă, locomotive suficiente la trenuri și alea care sunt sunt vechi și condițiile de muncă sunt cum sunt.”
Potrivit redactorului RRA, Alexandru Lancuzov, legea privind statutul personalului feroviar ar mări cu 30% salariile celor 50.000 de ceferiști, dar actualul guvern a amânat aplicare ei, așa cum a procedat și fostul executiv.
Sursa – RRA / Foto – pixabay.com