Ascultă Radio România Constanța Live

Farul Constanța așteaptă sprijinul suporterilor pentru o victorie în fața campioanei

Farul Constanța așteaptă sprijinul suporterilor pentru o victorie în fața campioanei

Publicat de Catalin Donose, 15 decembrie 2021, 15:05

Ultimul meci din etapa a 20-a în Liga 1 de fotbal este programat joi seară, de la ora 20,30 pe Stadionul Central din cadrul Academiei Hagi de la Ovidiu între Farul Constanța și campioana en-titre, CFR Cluj.

La conferința de presă premergătoare partidei, managerul tehnic al gazdelor, Gheorghe Hagi a declarat: „Avem un meci acasă cu o echipă puternică, dar trebuie să ne impunem și să câștigăm cele trei puncte, care sunt foarte importante. Nu vom putea conta la acest meci pe Boboc și Dussaut (accidentați) iar R. Pires este suspendat. Dan Petrescu este un coleg de-al meu, avem orgoliile noastre fiecare, dar eu vreau să câștigăm pentru a ne menține în partea superioară a clasamentului. La Sf. Gheorghe am avut două penalty-uri neacordate, când Jefte și Adi Petre au fost faultați în careu, dar și un gol perfect valabil când Ely a marcat, iar asistentul a ridicat fanionul, după ce mingea era în poartă. Noi nu avem VAR, trebuia să ridice fanionul imediat nu să aștepte să marcăm. Pentru Farul nu se dă nimic, dar asta e, mergem înainte.”

Căpitanul echipei Ionuț Larie a menționat: „Urmează un meci dificil, CFR este cea mai bună echipă din campionat și noi trebuie să facem un joc bun pentru a lua cele trei puncte. Toate echipele au un program aglomerat în acest final de an, dar cu șase puncte, două victorii, (CFR și Dinamo) putem urca în clasament. Îi așteptăm pe suporterii noștri la meci, chiar dacă va fi frig, ei de fiecare dată au demonstrat că sunt al 12-lea jucător al Farului.”

La rândul său, fundașul Sebastian Mladen a spus: „Va fi un meci greu pentru că întâlnim o echipă care primește foarte puține goluri, dar trebuie să facem totul pentru a câștiga. Vrem să înscriem cu un gol mai mult decât adversarul și ne gândim la șase puncte pentru acest final de an.”

Text și foto – Cătălin Donose

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu