Campioana mondială nu s-a calificat în sferturile Mondialului din Spania
Publicat de Catalin Donose, 14 decembrie 2021, 08:51
Selecţionata Olandei, campioana mondială en titre a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania, luni, după ce a fost învinsă de Norvegia cu scorul de 37-34, în ultimul meci din Grupa principală II.
Olanda avea nevoie de un egal pentru a-şi asigura prezenţa în sferturi, având golaveraj mai bun decât Suedia.
Batavele au început bine meciul cu campioana europeană şi au condus cu 12-6 (min. 16), dar scandinavele au revenit graţie prestaţiilor reuşite de portarul Silje Solberg (13 şuturi apărate) şi de interul Henny Reistad (9 goluri), susţinute de extrema Camilla Herem (7 goluri) şi de interul dreapta Nora Mork (8).
Norvegia va juca în sferturi contra Rusiei, într-o reeditare a semifinalei olimpice de la Tokyo, în care s-a impus Rusia.
Luni seara, Rusia nu a făcut faţă campioanei olimpice Franţa, care a câştigat fără probleme, cu 33-28, într-o repetare a finalei de la Tokyo.
Franţa va juca în sferturi contra Suediei, echipă clasată pe locul al patrulea la JO şi care a învins România cu 34-30.
Rezultatele de luni:
Grupa principală I
Rusia – Franţa 28-33
Serbia – Slovenia 31-25
Polonia – Muntenegru 33-28
Clasament final:
- Franţa 10 puncte
- Rusia 7
- Serbia 6
- Polonia 4
- Slovenia 3
- Muntenegru
Grupa principală II
Olanda – Norvegia 34-37
Suedia – România 34-30
Porto Rico – Kazahstan 30-27
Clasament final:
- Norvegia 9 puncte
- Suedia 8
- Olanda 7
- România 4
- Porto Rico 2
- Kazahstan 0
Primele două clasate din fiecare grupă principală s-au calificat în sferturile de finală.
Programul sferturilor de finală
Marţi
Danemarca – Brazilia, ora 18,30
Spania – Germania, ora 21,30 (ambele în direct la Digi Sport 3).
Miercuri
Norvegia – Rusia
Franţa – Suedia
Semifinale
Vineri 17 decembrie
Franţa/Suedia – Danemarca/Brazilia
Norvegia/Rusia – Spania/Germania
Finala mică
Duminică 19 decembrie
Finala
Duminică 19 decembrie
Cătălin Donose
Foto – Arhivă