Ascultă Radio România Constanța Live

Cea mai titrată scrimeră din România, Ana-Maria Popescu şi-a anunţat retragerea din activitate

Cea mai titrată scrimeră din România, Ana-Maria Popescu şi-a anunţat retragerea din activitate

Publicat de Catalin Donose, 7 decembrie 2021, 14:56

Scrimera română Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică la Tokyo, şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate cu ochii în lacrimi, ea precizând că nu mai are motivaţie să mai continue după o carieră de 20 de ani.

Într-un clip video înregistrat imediat după câştigarea medaliei de argint la Cupa Mondială de spadă de la Dubai şi postat pe contul personal de YouTube, Ana-Maria Popescu a explicat că aceasta a fost ultima sa competiţie.

‘Oameni buni, asta a fost tot, se pare că se încheie cei 20 de ani petrecuţi aici, în sala de scrimă. Aceasta a fost ultima competiţie pentru mine. Credeam cumva că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva din copilărie mi-am promis că o să simt atunci când e momentul să mă opresc. Şi acest moment a venit. Ştiu treaba asta, pentru că nu mai am motivaţie să merg mai departe, totul doare prea tare. Cred că e momentul să încep o nouă viaţă sau o să am o viaţă în afara sălii de scrimă. Cu siguranţă în sală voi mai reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiţie oficială şi e greu’, a afirmat ea.

‘Am început fără podium, dar măcar termin cu podium, chiar dacă pe locul 2. Mama a avut dreptate atunci când m-am întors de la primul Campionat Naţional clasându-mă penultima… mi-a zis atunci că dacă întorc clasamentul invers mă simt vicecampioană. Uite că azi chiar sunt vicecampioană. Anul ăsta chiar a fost de argint pentru mine. Dar sunt bucuroasă că deşi nu a fost una dintre competiţiile foarte tari, sunt bucuroasă că am putut să urc pe podium’, a adăugat sportiva.

Ana-Maria Popescu a mulţumit tuturor celor care au ajutat-o în carieră, precum şi membrilor familiei sale.

‘Ţin să mulţumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului. Oamenilor cu care am crescut, cu care am făcut echipă… începând de la federaţie, CSA Steaua, COSR, toţi oamenii care au fost implicaţi într-un fel sau altul în povestea asta. Şi cumva sper ca de acum încolo să scriem poveşti frumoase pentru sportivii români. Vă iubesc pe toţi şi vă mulţumesc, mai ales vouă care sunteţi acolo în social-media… care aţi fost alături de mine şi atunci când am terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat cu nuca-n perete de la începutul competiţiei. Sper să rămâneţi în continuare alături de mine pentru că s-a încheiat un capitol din viaţa mea, dar cu siguranţă vor mai urma şi alte surprize. Acum mă duc să termin de plâns. Şi mulţumesc, domnule Popescu, pentru sfaturile date azi. Au funcţionat până în finală. Şi îţi mulţumesc că m-ai suportat şi susţinut atâta amar de vreme. Mama, Marius, vă iubesc!’, a mai afirmat sportiva.

În vârstă de 37 de ani, Ana-Maria Brânză Popescu a fost aleasă la sfârşitul lunii noiembrie de Federaţia Internaţională de Scrimă cea mai bună spadasină a lumii pentru a cincea oară, stabilind astfel un record. Ea a primit acest titlu în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020 şi 2020-2021.

Ana-Maria Popescu are în palmares 3 medalii olimpice (una de aur şi două de argint), 7 mondiale (2-2-3) şi 13 europene (7-4-2), alături de numeroase Cupe Mondiale câştigate, ea fiind cea mai titrată scrimeră din România.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 14:38

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Învierea Domnului. Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 20 – 26 aprilie 2025....

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:27

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral

Wild Parade: un nou festival house & dance pe litoral, între 15-17 august 2025 în Mamaia Nord. Nume sonore precum Aaron Sevilla, Tom Novy şi...

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră