Ascultă Radio România Constanța Live

SOR: Cotele de vânătoare pentru 25 de specii de păsări, suspendate de Curtea de Apel Târgu Mureş

SOR: Cotele de vânătoare pentru 25 de specii de păsări, suspendate de Curtea de Apel Târgu Mureş

Publicat de Doina Sirbu, 29 noiembrie 2021, 09:34

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, recent, suspendarea pentru sezonul 2021 – 2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, de Societate Ornitologică Română (SOR).

Decizia, care survine unei acţiuni în instanţă deschise de Asociaţia OTUS, nu este definitivă, dar este executorie şi se aplică de la momentul pronunţării, respectiv din data de 26 noiembrie 2021. Demersul asociaţiei a fost susţinut de Federaţia Coaliţia Natura 2000 şi Asociaţia Declic.

Potrivit sursei citate, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea formulată de către organizaţia non-guvernamentală, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). „În consecinţă, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare pentru sezonul 2021-2022, până la pronunţarea instanţei de fond”, precizează Asociaţia.

Ca urmarea deciziei instanţei, nu mai poate fi vânată niciuna dintre speciile la care se face referire, respectiv: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară, gârliţă mare, graur, guguştiuc, ieruncă, lişiţă, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă moţată, raţă sunătoare, sitar de pădure, stăncuţă, sturz de vâsc, sturz cântător şi turturică.

„Societatea Ornitologică Română a atras atenţia de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor stabileşte cotele de vânătoare nu are o bază ştiinţifică. Potrivit legii, statul român are obligaţia să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împuşcaţi fără ca populaţia speciei respective să fie afectată. SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă şi bazată pe date ştiinţifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea şi mortalitatea ca indicatori ai ratei de supravieţuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populaţiilor speciilor admise la vânătoare”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

La rândul său, Roxana Pencea Brădăţan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susţinem în instanţă demersurile Asociaţiei OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din ţara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincţia unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariţie”.

Curtea de Apel Târgu Mureş dispune de urgenţă, pentru al doilea an consecutiv, suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare.

„Acest rezultat atrage încă o dată atenţia asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente ştiinţifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare linişte păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conştienţi că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea ştiinţifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către preşedintele României să acţioneze în beneficiul Naturii şi nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Grupul Milvus, Papp Tamas.

SOR este una dintre cele mai active organizaţii independente de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice şi habitatele lor în România de peste 30 de ani.

Sursă – AGERPRES/Foto – Societatea Ornitologică Română

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 16:06

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă

Polițiștii tulceni au identificat cadavrul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Revărsarea, care se afla poziționat pe un...

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:02

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie

Molly este doar unul dintre sufletele care visează la o familie! Are 3 ani, este vaccinată, sterilizată, microcipată și înregistrată în RECS...

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
politia masina ilustrativ
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:45

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște

Peste 400 de polițiști constănțeni s-au aflat la datorie în timpul minivacanței de Paște. Oamenii legii au aplicat 846 de sancțiuni...

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște
Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:00

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 24 de ani, care...

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:51

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:52

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”

La data de 20 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de...

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești