Încă o înfrângere pentru CFR Cluj în Conference League
Publicat de Catalin Donose, 26 noiembrie 2021, 05:41
CFR Cluj este eliminată din competiţia de fotbal Europa Conference League, după ce a fost învinsă de echipa daneză Randers FC, cu 2-1 (0-0), joi seara, pe Randers Stadion, în penultimul său meci din Grupa D.
Campioana României, care avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în cursa de calificare pentru fazele următoare, a fost dominată de a patra clasată în liga daneză, care s-a impus prin golurile înscrise de Alhaji Kamara (68), Simon Piesinger (76), respectiv Ciprian Deac (72).
Randers FC, deţinătoarea Cupei Danemarcei a deschis scorul în min. 68, prin Kamara, la prima sa atingere a mingii după introducerea pe gazon, jucătorul din Sierra Leone beneficiind de o minge respinsă greşit de Camora.
CFR a egalat rapid, prin Deac, cu o lovitură de cap la centrarea lui Susic, abia intrat pe teren (72).
Danezii au marcat golul victoriei în min. 76, prin Piesinger, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, austriacul profitând de un plonjon tardiv al lui Bălgrădean.
CFR va încheia grupa pe ultimul loc indiferent de rezultatul din ultimul meci.
FK Jablonec şi AZ Alkmaar au încheiat nedecis, 1-1, în celălalt meci al grupei.
AZ Alkmaar ocupă primul loc, cu 11 puncte, fiind calificată în optimile de finală, Randers este a doua, cu 7 puncte, Jablonec se află pe trei, cu 6 puncte, iar CFR este ultima, cu un punct.
Pe 9 decembrie se vor juca ultimele meciuri din grupă, CFR Cluj – Jablonec şi AZ Alkmaar – Randers.
Randers FC – CFR Cluj 2-1 (0-0)
Au marcat: Alhaji Kamara (68), Simon Piesinger (76), respectiv Ciprian Deac (72).
Randers, Randers Stadion
Europa Conference League – Grupa D
Au evoluat echipele:
Randers FC: 1. Patrik Carlgren – 7. Mikkel Kallesoe, 8. Simon Piesinger, 11. Erik Marxen (căpitan), 15. Bjorn Kopplin (19. Oliver Bundgaard, 53) – 12. Simon Tibbling, 14. Frederik Lauenborg (20. Vito Hammershoej-Mistrati, 66), 6. Lasse Berg Johnsen, 9. Jakob Ankersen (30. Vincent Onovo, 84) – 45. Marvin Egho (99. Alhaji Kamara, 66), 40. Filip Bundgaard (10. Tosin Kehinde, 46). Antrenor: Thomas Thomasberg.
Rezerve neutilizate: 22. Andreas Soendergaard, 25. Jonas Dakir – 16. Mads Enggaard, 17. Jesper Lauridsen, 18. Tobias Klysner, 21. Karl Drejer Leth, 24. Issah Salou.
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean – 4. Cristian Manea (16. Mateo Susic, 71), 6. Danijel Graovac, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu (8. Runar Mar Sigurjonsson, 46), 21. Bismark Adjei-Boateng (5. Jonathan Rodriguez, 84), 10. Ciprian Deac – 9. Billel Omrani, 22. Gabriel Debeljuh (77. Denis Alibec, 71), 7. Adrian Păun (18. Valentin Costache, 84). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 23. Cristiano Figueiredo, 89. Otto Hindrich – 19. Juan Culio, 29. Rachid Bouhenna, 75. Adrian Gîdea, 92. Mike Cestor, 96. Florin Ştefan.
Arbitru: Donald Robertson; arbitri asistenţi: Alan Mulvanny, Calum Spence; al patrulea oficial: David Munro (toţi din Scoţia)
Delegat UEFA: Bartlomiej Laski (Polonia), observator UEFA pentru arbitri: Alberto Undiano Mallenco (Spania)
Cartonaşe galbene: Boateng (74), Hammershoej-Mistrati (88), Camora (90+4).
Cătălin Donose
Foto – Arhivă