Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța scapă de insolvență
Publicat in: 25 nov. 2021
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța scapă de insolvență. Tribunalul Constanța s-a pronunțat, astăzi, cu privire la dosarul de insolvență deschis în anul 2015.
Instanța de judecată a dispus închiderea procedurii insolvenţei. Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP) este societatea care administrează și intervine pe drumurile județene, iar ieșirea din insolvență a companiei reprezintă un punct de referință pentru viitorul acesteia, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Decizia de astăzi a Tribunalului Constanța poate fi atacată cu apel în 7 zile de la comunicare.