Calendarul zilei – 1 noiembrie
Publicat de Codrin RAITA, 1 noiembrie 2021, 05:00 / actualizat: 1 noiembrie 2021, 17:49
S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie
* „Ziua Radioului Naţional” – Acum 93 de ani era inaugurat postul naţional de radio din România. La data de 1 noiembrie 1928, de la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ca „Un suflet nou”. La început, Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice. Treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)
* La această dată, acum 422 de ani (1599), după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai Viteazul a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic
* În urmă cu 417 ani (1604), la Whitehall Palace din Londra, era prezentată pentru prima dată, tragedia „Othello” a lui William Shakespeare
* Acum 266 de ani (1755) avea loc Marele Cutremur din Lisabona, care avea să îngrozească întreaga Europă. Seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Seismul a făcut, potrivit statisticilor, între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, ruinându-se nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala şi Biblioteca
* Cu 221 de ani în urmă (1800) erau finalizate lucrările de construcţie la Casa Albă (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C., a fost ales de preşedintele George Washington (care a şi pus, la 13.X.1792, piatra de temelie a construcţiei), dar acesta nu a locuit niciodată aici, primul „locatar” al Casei Albe fiind preşedintele John Adams (1735 – 1826). Clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie
* Acum 186 de ani (1835) apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13)
* La Boston (SUA), era inaugurată, acum 173 de ani (1848), prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot. Prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente
* Cu 171 de ani în urmă (1850) apărea, la Paris (număr unic), revista politică „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil. Revista a publicat manifestul „Poporului român”, în care erau formulate scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”
* Cu 134 de ani în urmă (1887) era creată Agenţia Finlandeză de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa, furnizând ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză
* Acum 108 ani (1913) erau inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ economic superior din România (în prezent – Academia de Studii Economice), înfiinţată, la Bucureşti, prin Legea semnată la 6.IV.1913 de regele Carol I. Academia, care la început a avut trei secţiuni: comerţ – bancă – asigurări, industrie și administraţie economică-consulară, l-a avut ca prim rector pe matematicianul Anton Davidoglu
* Acum 99 de ani (1922) avea loc inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927). Funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania
* În urmă cu 96 de ani (1925) avea loc întronizarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La data de 25.II.1925, Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea (1868-1939), episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR
* Se împlinesc 85 de ani (1936) de când se încheia Tratatul de colaborare germano-italian (actul de naştere a Axei Roma-Berlin). La 25 noiembrie a aderat la Tratat şi Japonia
* Acum 76 de ani (1945) a fost înfiinţată Agenţia japoneză de presă „Kyodo”
* Acum 72 de ani (1949) apărea primul număr al publicației germane „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, cu sediul în orașul Frankfurt (am Main). Este ziarul german cu cea mai largă circulație peste hotare, editorii pretinzând că acesta ajunge în 148 de țări în fiecare zi
* Cu 69 de ani în urmă (1952), la această dată, Statele Unite ale Americii au testat, în Insulele Marshall, „Ivy Mike”, prima bombă cu hidrogen de pe planetă. Aceasta a produs o explozie de 10.4 megatone şi a fost de aproape 700 de ori mai puternică decât bombele folosite la Hiroshima. A vaporizat Insula Elugelab, lăsând în locul ei un crater
* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 59 de ani (1962), începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1″
* Acum 58 de ani (1963) apărea săptămânal la Bucureşti (până în septembrie 1993), revista de politică externă „Lumea” (care înlocuia traducerea revistei „Novoe Vremea”/„Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu (1911 – 1988)
* Cu 28 de ani în urmă (1993) intra în vigoare „Tratatul de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE). Semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
* Se împlinesc 25 de ani (1996) de la lansarea Al Jazeera, cunoscută și ca JSC (Jazeera Satellite Channel), instituție media cu sediul în Doha (Qatar), deținută de „Al Jazeera Media Network”. Lansată inițial ca o platformă TV de știri și actualități din lumea arabă, Al Jazeera s-a transformat într-o rețea care include canale TV de specialitate în mai multe limbi. Al Jazeera este una din cele mai mari agenții de presă, cu 80 de birouri în toată lumea. Televiziunea a devenit renumită ca urmare a izbucnirii războiului din Afganistan (2001), fiind unica rețea care a transmis, în direct, de la fața locului
* Acum 23 de ani (1998) şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)
* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când a început să emită canalul de ştiri „Realitatea TV”. Pe data de 30 octombrie 2019, Realitatea TV a fost închis și a fost înlocuit de Realitatea Plus. Cu această ocazie a fost schimbat logo-ul cu unul nou
* Cu 16 ani în urmă (2005) a avut loc, la Iaşi, slujba solemnă de consacrare a altarului şi de sfinţire a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de către PS Petru Gherghel. La această liturghie solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova; toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveţia, Norvegia, Germania, Austria, precum şi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei) şi au participat peste 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia şi peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost aşezate relicve ale sfinţilor la piciorul altarului construit în formă de potir
* Cu 14 ani în urmă (2007), era inaugurat oficial Teatrul Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop; director: George Ivaşcu
* Acum 11 ani (2010) compania multinațională americană Google a deschis un birou la Bucureşti, echipa din România fiind coordonată, la acea dată, de Dan Bulucea, fostul directorul de marketing şi business al „Microsoft” România. Scopul „Google” este de a oferi utilizatorilor români activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. Biroul din Bucureşti este responsabil pentru dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei „Google” în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenţei online şi vânzările directe de publicitate. Până la deschiderea biroului local, „Google” a fost prezent în România cu produse localizate pentru utilizatorii autohtoni
* În urmă cu 3 ani (2018) România a exercitat, pentru o perioadă de un an de zile (1 noiembrie 2018 – 30 octombrie 2019), președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). De la 1.I.2018 România a făcut parte din Trio-ul de Președinții ale SUERD, alături de Bulgaria și Ungaria. SUERD, lansată în anul 2011, este una din cele patru macro-strategii existente la nivelul Uniunii Europene, fiind co-inițiată de România și Austria și reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a macro-regiunii dunărene. La SUERD participă paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și cinci state terțe (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova și Ucraina)
Aniversări – Comemorări
– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2021)
– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850)
– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899)
– 1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1916) – 185 de ani
– 1868: S-a născut Ion Poenaru, medic veterinar și profesor; considerat ctitor al clinicii medicale veterinare moderne (m. 1939)
– 1886: S-a născut Gheorghe Băgulescu, general al armatei române în cel de-Al Doilea Război Mondial, ambasador în Japonia și China, scriitor și colecționar de artă; una din cărțile sale, „Suflet japonez” (trei volume), a primit premiul Academiei de Ştiinţe din Japonia, fiind considerată cea mai bună lucrare scrisă de un străin despre japonezi, până la momentul apariţiei ei; stabilit la Nisa, a deschis în acest oraş un muzeu de artă japonez; de asemenea, a donat numeroase stampe japoneze şi orientale Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti (m. 1963) – 135 de ani
– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954). NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887”
– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)
– 1903: S-a născut medicul şi profesorul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977)
– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967)
– 1914: S-a născut pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (m. 2011, în California)
– 1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova; a fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (n. 1895)
– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004)
– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, doctor farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale
– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)
– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008)
– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)
– 1929: S-a născut Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (m. 1990)
– 1930: S-a născut Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor (m. 2016)
– 1942: S-a născut soprana şi profesoara Silvia Voinea
– 1945: S-a născut sculptorul monumentalist Pavel Bucur (m. 2016)
– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe – 75 de ani
– 1950: S-a născut tenorul și profesorul universitar Ionel Voineag
– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune; fost solist vocal al formației „VH2” și fost component al grupului rock „Holograf”, în anii ’80
– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena)
– 1961: A murit (la Long Beach/SUA) Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (n. 1891) – 60 de ani
– 1963: S-a născut halterofilul și antrenorul Nicu Vlad, triplu medaliat olimpic și triplu campion mondial; președintele Federației Române de Haltere (din 1997), vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere (din 2017)
– 1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar, folclorist, publicist şi profesor; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară, vizând mai ales Antichitatea, la publicistica militantă; a jucat un rol proeminent în unirea Bucovinei cu România (n. 1886)
– 1987: A murit Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă (n. 1928)
– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)
– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937)
– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929)
– 2016: A murit actorul George Ţoropoc (n. 1953) – 5 ani
– 2019: A murit Ion Arieşanu, scriitor, jurnalist, editor și critic de artă (n. 1930)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Staffan de Mistura preia funcția de Emisar al ONU pentru Sahara Occidentală (sau de Vest), cu sediul în Belgia
– Glasgow, Scoția: Liderii mondiali se vor întâlni la conferința ONU privind schimbările climatice (COP26), care are loc la Scottish Event Campus din Glasgow (31 oct. – 12 nov.)
- Prinţul Charles al Marii Britanii, rostește un discurs în cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) pentru a le ura bun venit liderilor mondiali
– Glasgow, Scoția: Președintele francez, Emmanuel Macron, participă la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26), desfășurată în perioada 31 oct. – 12 nov.
– Istanbul: A 89-a sesiune a Adunării Generale a Interpol, cu alegerea secretarului general
– Paris: Urmează să aibă loc sesiunea plenară a UNESCO pentru alegerea directorului general
– Moscova: Rusia își suspendă misiunea la NATO și misiunea Alianței la Moscova
– Thailanda: Deschiderea granițelor pentru călătorii străini vaccinați împotriva Covid-19 din anumite țări
– Hong Kong: Procesul lui Jimmy Lai, Chow Hang-tung și alți activiști pro-democrație, pentru adunare ilegală privind comemorările din Piața Tiananmen
– Washington: Curtea Supremă va examina legea avortului în Texas
– Banjul/Dakar: Ministrul adjunct (MoS) pentru afaceri externe și afaceri parlamentare al
Indiei, Shri V. Muraleedharan, efectuează o vizită oficială în Republica Gambia și în Republica Senegal (1 – 5 nov.)
– Germania: Se încheie perioada de acordare a salariilor în timpul carantinei celor nevaccinați împotriva Covid-19
– Geneva: Publicarea rezultatelor unei investigații privind presupuse încălcări în timpul conflictului de la Tigray, de către ONU și o organizație umanitară etiopiană
– Lisabona: Web Summit – întâlnire anuală privind economia digitale și noile tehnologii (1 – 4 nov.)
– Vatican: Lansarea oficială a aplicației de rugăciune a Vaticanului „Click to Pray 2.0”
– Dublin, Irlanda: Ryanair – rezultatele decalate ale primului semestru
– Mumbai: Tata Motors – rezultate trimestriale
– Canada: Măsura de interzicere a croazierelor în apele canadiene va fi ridicată
– Tel Aviv: Guvernul israelian a confirmat redeschiderea graniţelor pentru turiştii străini vaccinaţi împotriva Covid-19, de la 1 noiembrie. Călătorii provenind din toate ţările vor putea călători în Israel fără a fi nevoie să solicite mai întâi un permis de intrare, dar cu condiţia să prezinte un certificat de vaccinare nu mai vechi de şase luni. Călătorilor li se va cere, de asemenea, să prezinte un test PCR făcut cu maxim 72 de ore înainte de plecare şi să facă un al doilea test la sosire. După confirmarea faptului că acest al doilea test este negativ, rezultat obţinut în general în mai puţin de 24 de ore, carantina călătorilor va fi ridicată
– Sydney: Carantină obligatorie ridicată în New South Wales pentru australienii vaccinați împotriva Covid-19, care se întorc din străinătate
– Melbourne, Australia: Carantină ridicată pentru călătorii străini care sosesc în Statul Victoria
– Washington: Urmează să fie deschise frontierele pentru călătorii europeni și britanici vaccinați împotriva Covid-19
– Los Angeles: Intrarea în vigoare a permisului sanitar obligatoriu pentru intrarea în restaurante, baruri și cinematografe
– Sankt Petersburg, Rusia: Intrarea în vigoare a obligativității codului QR ce dovedește vaccinarea anti-Covid, pentru accesul la evenimentele sportive sau culturale la care participă mai mult de 40 de persoane
– Oran, Algeria: Reluarea transportului maritim de pasageri cu Marsilia
– Alger: Manifestație pentru comemorarea începutului războiului de independență
– Uruguay: Deschiderea frontierelor pentru călătorii străini vaccinați împotriva Covid-19
– Africa de Sud: Alegeri locale
– Congo: Intrarea în vigoare a certificatului de vaccinare obligatorie împotriva Covid-19 pentru accesul în administrațiile de stat
– Puno, Peru: Înotătorul francez cu dizabilități Théo Curin va încerca să traverseze Lacul Titicaca
– Los Angeles: Festivalul de film francez COLCOA (1 – 7 nov.)
– Doha, Qatar: Sunt marcați 25 de ani de la crearea canalului Al Jazeera
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop
– „Ziua Internațională de Conștientizare a Acromegaliei” este dedicată creșterii nivelului de informare și de înțelegere publică a unei tulburări hormonale rare, caracterizată prin producția crescută de hormon de creștere (hormon somatotrop) apărută după închiderea cartilajelor de creștere, acest exces de producție fiind în general rezultatul unor tumori benigne, numite adenoame, ale glandei hipofize. Excesul hormonului somatotrop crește producția factorului de creștere de tip insulinic-I în ficat și împreună determină creșterea diverselor țesuturi ale organismului
– 1 – 7.XI: „Săptămâna Europeană a Fertilității” (EFW), stabilită în 2016 (- 5 ani), se desfășoară anual în prima săptămână (completă) din noiembrie, perioadă în care Fertility Europe – organizaţia-umbrelă a asociaţiilor de pacienţi afectaţi de infertilitate – şi membrii săi, asociaţii de pacienţi din peste 20 de ţări europene, îşi intensifică acţiunile de awareness & advocacy pentru cauza celor care îşi doresc copii dar nu îi pot avea decât cu ajutor medical. NOTĂ: Asociaţia „SOS Infertiltatea” desfăşoară în România, din 2012, „Săptămâna naţională de conştientizare a fenomenului medical şi social al infertilităţii”
– Începutul revoluţiei antifranceze din Algeria – 1954, care a culminat cu proclamarea independenţei, la 1.VII.1962. Ziua naţională a Republicii Algeriene Democrate şi Populare
– Ziua naţională a statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei/1981 – 40 de ani
– 1500, 1 (sau 3): S-a născut Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (m. 1571)
– 1636: S-a născut poetul şi criticul francez Nicolas Boileau-Despréaux; a sintetizat principiile clasicismului în literatura franceză (m. 1711) – 385 de ani
– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822)
– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878)
– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884)
– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)
– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900) – 150 de ani
– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959)
– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951) – 135 de ani
– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)
– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987)
– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995)
– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817)
– 1907: A murit Alfred Jarry, poet, romancier şi dramaturg francez; prin piesa sa „Ubu roi” (Ubu rege), jucată la 10.XII.1896, se situează printre precursorii „teatrului absurdului” (n. 1873)
– 1921: S-a născut scriitorul italian Mario Rigoni Stern (m. 2008) – 100 de ani
– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005)
– 1926: S-a născut actorul italian Riccardo Garrone; cunoscut în Italia ca unul dintre marii protagonişti ai filmului de comedie (m. 2016) – 95 de ani
– 1931: S-a născut pianistul și profesorul rus Dmitri Aleksandrovici Bașkirov (m. 2021) – 90 de ani
– 1935: S-a născut Edward Wadie Said, activist politic, teoretician al literaturii, critic literar, profesor palestinian american; unul dintre cei mai vehemenți apărători ai drepturilor poporului palestinian și susținători ai creării unui stat Palestinian independent (m. 2003)
– 1942: S-a născut actriţa americană Marcia Wallace (m. 2013)
– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian
– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1859)
– 1947: S-a născut compozitorul şi textierul american Jim Steinman, ale cărui versuri au contribuit la succesul unor artişti precum Celine Dion, Meat Loaf şi Bonnie Tyler (m. 2021)
– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician și profesor american; Premiul Nobel pentru fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară
– 1951: S-a născut Ronald (Nathan) Bell (cunoscut şi după numele său musulman Khalis Bayyan), compozitor, cântăreț, producător și saxofonist american; membru cofondator al trupei de jazz-funk şi de funk „Kool and the Gang” (m. 2020) – 70 de ani
– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885)
– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894)
– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905)
– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)
– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925) – 15 ani
– 2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir (n. 1921) – 10 ani
– 2017: A murit Vladimir Makanin, prozator şi scenarist rus, considerat un maestru al literaturii contemporane din țara sa (n. 1937)
– 2020: A murit compozitorul, saxofonistul și profesorul spaniol Pedro Iturralde, una dintre cele mai importante figuri ale jazzului spaniol; a fost pionier al fuziunii jazz-flamenco (n. 1929) – 1 an