TULCEA: Număr mare de solicitări pentru testarea COVID-19; ambulanţele ajung şi după 10 ore
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 octombrie 2021, 12:28
Tulcenii aşteaptă peste 10 ore o ambulanţă ca să fie testaţi pentru COVID-19, situaţia fiind cauzată de numărul mare al solicitărilor, dar şi de lipsa medicilor, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Salah Kilo.
În 24 de ore, SAJ a înregistrat 230 de solicitări pentru testarea anti-COVID-19, majoritatea din Tulcea, Măcin şi Babadag, iar dintre testele efectuate, 75 au fost pozitive.
„Câteodată, pacienţii aşteaptă peste 10 ore ca să ajungă o ambulanţă la testare”, a afirmat managerul SAJ.
Din cauza vechimii şi a suprasolicitării, şi mijloacele de deplasare ale SAJ ridică probleme.
„În Deltă, avem o singură salvare. Celelalte s-au stricat şi cerem ajutor de la ambulanţa privată şi mergem împreună. Din cele cinci nave pe care le avem, doar trei erau funcţionale, iar din ele una s-a stricat, alta nu poate merge noaptea şi am mai rămas cu una”, a afirmat Salah Kilo.
El a mai spus că personalul, insuficient de altfel, este epuizat.
„E calvar mare. Transferăm pacienţi la Bucureşti, Medgidia, Constanţa. Acum o săptămână am adus pacient din Argeş la Tulcea. E greu. Au obosit toţi colegii mei”, a menţionat managerul SAJ.
SAJ Tulcea numără şase medici, iar un altul ar urma să-şi înceapă activitatea luna viitoare.
Ultimele date făcute publice de autorităţi arată că incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţ este de 6,96 cazuri la mia de locuitori, iar în municipiu este de 11,86.
Sursa – Agerpres