HC Dobrogea Sud s-a calificat în turul al doilea din Liga Europeană
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 septembrie 2021, 20:01
HC Dobrogea Sud Constanța s-a calificat în turul al doilea din Liga Europeană de handbal masculin, după victoria din această seară cu echipa maghiară Csurgoi KK.
Partida s-a disputat în această seară în Sala Sporturilor din Constanța, cu spectatori în tribune și cu galerie, ca în vremurile bune.
În meciul tur din Ungaria, formația constănțeană s-a impus cu 27-23.În meciul de astăzi, după un început ezitant în care Csurgoi a condus cu 7-4, gazdele au revenit în joc și au preluat conducerea, iar la pauză scorul a fost 16-13.
În partea a doua a jocului, după multe ratări în atac, având o defensivă mobilă și eficientă la semicerc, HCDS a condus în permanență scorul și a încheiat returul cu încă o victorie, 31-28, calificându-se în turul al doilea al Ligii Europene de handbal masculin.
Pentru echipa gazdă au marcat: Buvinic 6 goluri, Nikolic 6, Raso 4, Komogorov 4, Chikovani 3, Susanu 2, Nistor 2, Andrei 2, Stankovic și Stănescu câte un gol.
Tragerea la sorți pentru turul al doilea va avea loc Marți 07 Septembrie, iar antrenorul Djordje Cirkovic a declarat că își dorește o reîntâlnire cu Sporting Lisabona, astfel încât HCDS să-și ia revanșa după înfrângerea de anul trecut, în turul secund din Liga Europeană.
Text și foto -Claudiu Dobrescu