Ascultă Radio România Constanța Live

Şedinţa Birourilor permanente reunite cu privire la calendarul moţiunii de cenzură, amânată pentru luni

Şedinţa Birourilor permanente reunite cu privire la calendarul moţiunii de cenzură, amânată pentru luni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 septembrie 2021, 10:44

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost suspendată, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru luni.

În această şedinţă ar fi trebuit stabilit calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii AUR şi USR PLUS.

Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23,00, dar şedinţa nu a putut avea loc, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă.

Birourile reunite se vor reuni din nou, luni, de la ora 12,00.

„Nu a existat cvorum din nou. Au fost prezenţi 6 membri ai Biroului Permanent de la Senat şi 6 membri de la Camera Deputaţilor. Deci, 12. Cvorumul necesar pentrru sedinţă este de 14 membri. Am convocat o nouă reuniune a Birourilor Permanente reunite pentru ziua de luni, la orele 12,00”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, într-o declaraţie de presă susţinută la Alba Iulia.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Sursa – Agerpres

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:25

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Marea Neagră un pescador, la bordul căruia se aflau trei persoane care...

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:02

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni

Se lucrează lucrează amenajarea unei noi treceri de pietoni cu scuar. Aceasta va fi amplasată pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în fața...

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni
Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:51

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei