CONSTANŢA: Două imobile cu locuințe sociale din zona peninsulară vor fi renovate
Publicat de Doina Sirbu, 25 august 2021, 11:50
Două imobile cu locuințe sociale din Zona peninsulară a municipiului Constanța vor fi renovate. Acestea au fost construite în urmă cu aproximativ o sută de ani și sunt administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.
Lucrările vor fi executate cu avizul Direcției Județene pentru Cultură Constanța și constau în refacerea fațadelor, iar la una dintre clădiri vor fi schimbate tâmplăria exterioară și acoperișul.
Directorul RAEDPP, Stere Hira, a declarat că acesta este un prim pas din programul de refacere a imobilelor degradate din zona istorică, peninsulară şi din zona centrală a municipiului. Lucrările se vor realiza cu respectarea proiectelor inițiale, conform stilului arhitectonic specific perioadei interbelice.
Foto – RAEDPP