Vreme caldă în Dobrogea
Publicat de Doina Sirbu, 4 august 2021, 18:20
Vremea se menţine caldă în Dobrogea şi pe litoral. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat, iar valorile termice ale zilei de joi, se vor încadra între 28 şi 36 de grade Celsius.
La noapte vor fi 21-24 de grade Celsius.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru toată ţara din 5 august, ora 12.00, până pe 7 august, ora 10.00.
În intervalul menţionat începând dinspre sud-vest, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.
Foto – arhivă